Sari direct la conținut

Primariile ardelene nu vor certificate de calitate

Buna ziua, Ardeal

Doar cinci primarii din Ardeal si putin peste zece in toata tara au la aceasta data certificate de calitate. Nici macar primaria Cluj Napoca, cea mai mare din Ardeal la numarul de angajati, nu are un astfel de certificat.

Primaria Zalau, judetul Salaj, a fost certificata ISO 9001 de catre Societatea Romana de Asigurare a Calitatii. Primaria Zalau este cea mai recenta dintr-un numar de zece primarii din tara care au primit certificatul ISO 9001 din partea SRAC.

„Procesul de imbunatatire a serviciilor este unul continuu si nu se opreste odata cu certificarea”, a precizat primarul Radu Capalnasiu. In Romania exista nu mai putin de 22 de organisme de certificare ISO.

Numai Societatea Romana de Asigurare a Calitatii a certificat ISO primariile din Aiud, Targoviste, Botosani, Brasov, Targu Jiu, Mangalia, Sebes, Baia Mare, Blaj si doua comune.

Certificate ISO mai acorda si Asociatia Romana de Standardizare (ASRO), insa potrivit lui ANca Voicu, manager al sistemelor de certificare in ASRO, pana la aceasta data asociatia nu a certificat nici o primarie, desi alte tipuri de institutii au fost certificate de ASRO.

Oricum, foarte putine primarii au depus pana acum documentatia pentru certificare la diferite organisme acreditate. Nici macar primaria Cluj Napoca, cea mai mare primarie din Ardeal la numarul de angajati, nu are un certificat de calitate.

Potrivit purtatorului de cuvant al institutiei, primaria nu are nici macar intentia de a obtine certificatul, cel putin pana acum. „Inca nu am facut demersuri”, a declarat Boian. „Domnul primar a discutat la nivelul executivului dar nu s-au facut demersuri pentru ca posturile erau blocate”, a mai spus Raimonda Boian. „Oamenii nu au bani”, a explicat Voicu.

Un numar de 22 de firme sunt autorizate de RENAR Romania pentru a acredita ISO, insa majoritatea acestor companii nu acrediteaza institutii publice. Spre exemplu, autorizat ISO este si Institutul National pentru Securitate Miniera si Protectie Antiexploziva sau Registrul Auto Roman.

Simtex- Organismul de Certificare SA a acreditat ISO, la randul sau, o singura primarie, este vorba de cea din Sectorul 4 Bucuresti. „Nu se prea inghesuie” primariile, a recunoscut sl Lucian Nitu, director general al Societatii Romane pentru Certificare Rocert SA. Rocert nu a acreditat, la randul sau, nici o primarie, desi functioneaza din 1997. „Avem doua in curs de acreditare, dar atat”, a mai spus Nitu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro