Sari direct la conținut

Analist american: Corupția este noul comunism / Dacă poți corupe, poți controla. Rusia ar putea atrage o întreagă rețea de lideri naționali corupți

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: kremlin.ru
Vladimir Putin, Foto: kremlin.ru

Dincolo de dezinformarea dinspre Rusia, actele de corupție reprezintă cea mai mare amenințare la adresa Occidentului, susține Brian Whitmore, senior fellow al Center for European Policy Analysis, citat de Europa Liberă.

Potrivit acestuia, conflictul care există, în prezent, între Rusia și Occident este unul între sisteme: cel vestic, bazat pe statul de drept și pe libertăți individuale, și cel rusesc, care se inspiră, mai ales sub conducerea lui Putin, din capitalismul sălbatic de tip mafiot al anilor ’90. „Am ajuns la concluzia că sistemul rusesc nu este amenințat de ceea ce face Occidentul, ci de ceea ce reprezintă Vestul. Ca să supraviețuiască, „sistema” a ajuns la concluzia că trebuie să distrugă valorile occidentale”, a explicat analistul american.

Brian Whitmore susține că cea mai periculoasă armă a Rusiei în războiul asimetric pe care îl duce este coruptia.

„Dacă poți corupe, atunci poți controla. Așa este utilizată corupția în Rusia. Ideea este, dacă se poate exporta corupția, atunci Moscova ar putea atrage în „sistema” o întreagă rețea de lideri naționali corupți”, a mai spus el. (pentru mai multe detalii aici)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro