Sari direct la conținut

​Dragnea, după declarația Vioricăi Dăncilă „Orice om îi este teamă de o plângere penală”: Oricărui om, poate, nu orice om

HotNews.ro

Liviu Dragnea a corectat o declarație a premierului Viorica Dăncilă, care în urmă cu o zi spusese, în fața presei: „Orice om îi este teamă de o plângere penală”.

Dragnea a fost întrebat marți, într-o pauză a procesului său de la Înalta Curte, de o ziaristă, care a precizat că o parafrazează pe Viorica Dăncilă, dacă „orice om îi este teamă de o pedeapsă”.

”Oricărui om, poate, nu orice om îi este teamă”, a replicat Dragnea, pentru care procurorii au cerut o pedeapsă de 7 ani și 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu și 2 ani și 6 luni pentru fals.

Orice om îi este teamă de o plângere penală”, a răspuns luni Viorica Dăncilă, după întrebări ale jurnaliștilor venite în condițiile în care duminică Liviu Dragnea a susținut că unele ONG-uri, împreună cu PNL și USR, discută depunerea unei plângeri penale la adresa premierului.

”Orice (sic!) om îi este frică de o plângere penală, dar eu sper să nu se ajungă la astfel de lucruri pentru că eu cred în Justiție și cred că toată lumea trebuie să credem (sic!) în Justiție. Dacă toată lumea merge pe acest considerent că oricui i se poate face o plângere penală, nu cred că este un lucru bun. Având în vedere cele apărute în spațiul public, ce a pățit și Victor Ponta”, a spus Dăncilă.

De asemenea, când s-a referit la ministrul de externe, premierul a spus ”domnul Meleșcanul”, corectându-se imediat și spunând corect, ”domnul Meleșcanu”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro