Batoanele de ciocolată Dairy Milk și Lindt au fost închise în cutii de plastic securizate în supermarketurile din Marea Britanie, după ce ciocolata a devenit o „țintă de mare valoare” a hoților, scrie ziarul britanic The Independent.
Anul trecut, comercianții s-au confruntat cu 5,5 milioane de incidente de furt din magazine, care i-au costat peste 400 de milioane de lire sterline, a anunțat British Retail Consortium (BRC). Acest lucru a dus la protejarea unui număr mai mare de articole cu ajutorul cutiilor de plastic transparent, dotate cu alarme electronice.
Citește și
„Multe dintre aceste incidente sunt legate de crima organizată, în care hoții fură bunuri „de mare valoare” la comandă”, a declarat un purtător de cuvânt pentru The Independent.
„Ciocolata este acum o țintă, considerată „de mare valoare”, astfel că magazinele au instalat dispozitive antifurt pentru a preveni furtul acesteia.”
În centrul Londrei
La un magazin Sainsbury’s din centrul Londrei, batoanele de 120 g de Cadbury’s Dairy Milk și Oreo, vândute cu 1,50 lire sterline, circa 9 lei – se aflau printre produsele păstrate în cutii de plastic, potrivit The Independent.
Unele dintre batoanele de ciocolată erau, de asemenea, păstrate în spatele unor bariere glisante din plastic care acopereau rafturile, cu un semn pe care scria: „Acces restricționat: pentru întrebări legate de stoc, vă rugăm să vă adresați unui membru al personalului”.