Skip to content
Andres Manuel Lopez Obrador, Foto: AFP / AFP / Profimedia

Președintele mexican califică anunțul Washingtonului privind extinderea zidului de la graniță drept un „pas înapoi”

Redactia Hotnews

Președintele mexican, Andrés Manuel Lopez Obrador, a calificat drept un „pas înapoi” decizia de joi a Washingtonului de a extinde zidul de la granița dintre cele două țări, în încercarea de a împiedica migranții să intre ilegal în Statele Unite, potrivit AFP.

„Această autorizație de construire a zidului este un pas înapoi pentru că nu rezolvă problema, trebuie să abordăm cauzele” imigrației ilegale, a declarat președintele în cadrul obișnuitei sale conferințe de presă de dimineață.

Administrația președintelui american Joe Biden a anunțat joi că va demara construirea unor secțiuni suplimentare ale unui zid de la granița Texasului cu Mexicul într-o regiune care se confruntă cu un val de migranți care încearcă să traverseze ilegal frontiera în Statele Unite, relatează Reuters.

Departamentul pentru Securitate Internă al administrației democrate de la Washington a declarat că a trebuit să ocolească mai multe legi, regulamente și alte cerințe legale „pentru a asigura construirea rapidă a barierelor și drumurilor în vecinătatea graniței terestre internaționale din Comitatul Starr, Texas”, potrivit unei postări făcute în Registrul Federal al guvernului american.

Mutarea reprezintă o răsturnare completă a politicilor administrației lui Biden în ceea ce privește barierele fizice, un subiect pe care Trump a făcut campanie atât în timpul alegerilor prezidențiale din 2016, cât și a celor din 2020, cu faimosul său slogan „Build That Wall” (Construiți zidul acela).

Însă una dintre primele acțiuni ale lui Biden după ce a ajuns la Casa Albă a fost să emită o proclamație care afirma că „niciun dolar din banii contribuabilului american nu va mai fi folosit pentru construirea unui zid la frontieră”. Biden a ordonat de asemenea la preluarea mandatului ca toate finanțările alocate deja în acest sens să fie verificate