Sari direct la conținut

Băsescu l-a reevaluat și pe Ludovic Orban: S-a maturizat politic. Nu-i voi mai spune Sică Mandolină

HotNews.ro
Traian Basescu, Foto: Hotnews
Traian Basescu, Foto: Hotnews

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, la Digi24, că Ludovic Orban s-a maturizat politic și se declară impresionat de exactitatea estimării făcute de liderul liberal în ceea ce privește numărul de voturi de la moțiunea de cenzură. „Nu o să-i mai spun Sică Mandolină”, a menționat râzând Traian Băsescu, aluzie la porecla pusă liderului liberal cu mai mulți ani în urmă.

”Eu am fost oarecum sceptic când spunea el am 237 de voturi. Și a avut 238. Nu îi fac un compliment lui Orban, pe care l-am avut viceprimar în București, nu am avut o relație fericită, dar nici ostilă. Însă exactitatea cu care a știut să spună cifra care va fi la moțiune a fost impresionantă. Și primul mare gest de maturitate a lui Orban. Nu o să-i mai spun Sică Mandolină de-acuma. Îi spun Ludovic Orban. A avut o predicție foarte exactă, la un vot diferență”, a declarat, într-un interviu la Digi 24, fostul președinte Traian Băsescu. ”Ceea ce parcă m-ar face să am oarecare încredere dacă el spune: o să rezolv problema (noului guvern – n.r.)”, a adăugat Traian Băsescu.

Președintele Klaus Iohannis, când l-a instalat pe Ludovic Orban premier desemnat, i-a spus: <te-am _u0219_i-acum="" fă-ţi="" majoritate!> a mai declarat Traian Băsescu la Digi24.

Totuși, fostul președinte nu crede că Ludovic Orban a fost „sacrificat” de Klaus Iohannis, doar că „i-a dat o misiune imposibilă”. El crede că singura variantă să treacă guvernul ar fi ca Ludovic Orban să reușească să obțină, ca și la moțiunea de cenzură, sprijinul Pro România și ALDE.

Fostul șef al statului mai crede că ALDE se va retopi în PNL. Întrebat dacă această absorbție se va face cu tot cu liderul Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu a spus: „Poate că e timpul Tăriceanu să aștepte să se ocupe de altceva. Poate i-a venit timpul. E de-o seamă cu mine. Să aștepte alegerile următoare (europarlamentare – n.r.)”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro