Sari direct la conținut

VIDEO Mașini luate de apă, copaci şi acoperişuri doborâte, străzi inundate după o furtună puternică în Craiova

HotNews.ro
Furtună, Foto: DreamsTime
Furtună, Foto: DreamsTime

Zeci de case şi gospodării din mai multe localităţi din judeţul Dolj şi peste 53 de străzi din municipiul Craiova au fost inundate, copaci şi acoperişuri de blocuri au fost doborâte, iar mai multe maşini au fost luate de apă, în seara şi noaptea de duminică spre luni, în urma unei ploi torenţiale, de 40-50 l/mp, cu vijelie şi grindină, potrivit Agerpres.

Potrivit ISU Dolj, în municipiul Craiova, mai mulţi copaci au fost prăbuşiţi, unul chiar în curtea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dolj, mai multe panouri publicitare din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă au fost luate de vânt, iar acoperişurile şi alte elemente de construcţie de la 13 blocuri şi 4 case au fost doborâte. De asemenea, 2 autoturisme în care se aflau 4 persoane au fost avariate de inundaţii, persoanele reuşind să se autoevacueze singure până la sosirea forţelor de intervenţie. Pe Calea Severinului din Craiova, un copac a căzut pe un rastel de butelii într-o staţie PECO, angajaţii secţiei de pompieri Craiova intervenind la faţa locului cu o autospecială.

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că a fost oprită circulaţia tramvaielor în oraş, iar pasajele Universităţii şi Bariera Vâlcii au fost închise.

„S-a oprit circulaţia tramvaielor. Sunt inundate mai multe zone din oraş. Din cauza vântului au căzut mai multe acoperişuri. S-au închis pasajele Universităţii şi Bariera Vâlcii. Toate echipajele noastre sunt în teren pentru a descongestiona străzile de obiectele luate de vânt (RAADPFL şi Salubritate) şi pentru a trage apa din zonele inundate (CAO). Canalul Râului a depăşit cota de avarie. Pentru cazuri deosebite folosiţi telefonul cetăţeanului 0251/984″, a anunţat primarul Craiovei.

Şi în oraşul Filiaşi şi comunele Podari, Brădeşti, Melineşti, Argetoaia, Breasta au fost inundate mai multe case şi curţi şi au fost doborâţi copaci şi stâlpi de electricitate care au blocat drumurile judeţene DJ 606A Argetoaia – Salcia şi DJ 605A în comuna Melineşti.

Pe timpul ploilor torenţiale au fost primite, prin 112, zeci de apeluri de inundaţii.

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis, duminică seara, o avertizare Cod Roşu de vijelie puternică, grindină şi averse torenţiale pentru judeţul Dolj, fiind vizate localităţile Craiova, Podari, Bucovăţ, Calopăr, Ţuglui, Filiaşi, Argetoaia, Brădeşti, Melineşti, Braloştiţa, Coţofenii din Dos, Cernăteşti, Scăeşti, Sopot, Greceşti, Brabova, Coţofenii din Faţă, Seaca de Pădure, Secu, Gogoşu, Botoşeşti-Paia.

Și traficul aerian a fost perturbat. După două aterizări ratate la Craiova din cauza vremii nefavorabile, Airbusul A320 (9H-WBJ) care opera duminică seara zborul Wizz Air W43752 Bergamo – Craiova a aterizat pe aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București, potrivit BoardingPass. (sursă foto Dreamstime)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro