Sari direct la conținut

Mesaj ferm al lui Donald Tusk: Vom cere mobilizarea completă a lumii libere pentru a ajuta Ucraina

HotNews.ro

Donald Tusk, următorul premier al Poloniei, a declarat marți că țara sa va cere mobilizarea completă a Occidentului pentru a ajuta Ucraina și că Varșovia își va recâștiga rolul de leadership în Europa ca parte integrală a NATO, relatează Reuters.

Seimul, camera inferioară a parlamentului polonez, l-a ales luni seara premier pe Tusk, după ce fostul prim-ministru Mateusz Morawiecki nu a reușit să își treacă noul cabinet de votul legislativului de la Varșovia.

Alegerea lui Tusk în funcția de premier al țării va pune capăt la 8 ani de guvernare naționalist-conservatoare care a intrat în numeroase dispute cu Uniunea Europeană pe o serie largă de subiecte, de la reforma justiției, la imigrație și drepturile persoanelor homosexuale.

Tusk, un fost prim-ministru al Poloniei între 2007 și 2014 iar apoi președinte al Consiliului European, va fi învestit în funcție după ce și Senatul polonez îl aprobă mai târziu în cursul zilei de marți, o simplă formalitate dată fiind distribuția mandatelor.

„Noi vom cere răspicat și deciziv mobilizarea completă a lumii libere, a lumii occidentale, pentru a ajuta Ucraina în acest război”, a declarat Tusk în fața parlamentului, prezentând planurile guvernului său.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să poarte marți discuții în Statele Unite cu liderii de la Washington, unde a sosit cu o zi în urmă pentru a treia sa vizită oficială de la începerea invaziei rusești.

Liderul de la Kiev va pleda pentru continuarea sprijinului militar pentru Ucraina într-o perioadă în care acesta este tot mai criticat în cadrul Partidului Republican.

Donald Tusk spune că va găsi o soluție pentru ridicarea blocadei camionagiilor polonezi

Tusk a mai declarat marți că granița de est a Poloniei va fi securizată și a promis că va rezolva rapid problemele legate de protestul camionagiilor polonezi la granița cu Ucraina.

El a dat asigurări în fața parlamentului că va continua să fie un aliat apropiat al Statelor Unite și a promis că Polonia își va recâștiga statutul de lider în cadrul Uniunii Europene. Donald Tusk a subliniat însă că se va opune oricăror modificări ale tratatelor europene care ar fi nefavorabile Poloniei.

„Orice tentative care sunt împotriva intereselor noastre de a modifica tratatele sunt ieșite din discuție (…) nimeni nu va juca mai bine decât mine în Uniunea Europeană”, a promis el, adăugând că va aduce înapoi „miliarde de euro” de la Bruxelles săptămâna aceasta, o referire la fondurile înghețate de UE din cauza disputei cu guvernele anterioare în ceea ce privește respectarea statului de drept în Polonia.

Tusk a mai spus că după ce se va întoarce de la Bruxelles va face o vizită oficială la Tallinn, unde se va întâlni cu omologii săi din Lituania, Estonia și Lituania.

„Subiectele de discuții sunt clare: războiul, siguranța granițelor. Ne vom întări cooperarea cu țările care ne împărtășesc opiniile pe aceste subiecte”, a explicat el.

Urmărește ultimele evoluții din a 657-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro