Sari direct la conținut

Cum arată după renovare secția de spital unde sunt tratați jumătate dintre copiii bolnavi de leucemie din România

HotNews.ro
Secția de Hematologie pediatrică a Institutului Fundeni, Foto: Hotnews
Secția de Hematologie pediatrică a Institutului Fundeni, Foto: Hotnews

Secția de Hematologie pediatrică aflată la etajul 7 al Institutului Clinic Fundeni a fost renovată integral printr-un proiect al Fundației Caritabile Metropolis („Spitale Publice din Bani Privați”). 50% dintre copiii diagnosticați cu leucemii acute sau limfoame maligne în România vin să se trateze la Institul Fundeni. Fundația Metropolis a început, de asemenea, și renovarea Secției de Nefrologie de la Fundeni, care ar urma să fie gata în luna septembrie.

  • La Institutul Clinic Fundeni, cu ajutorul Fundației Caritabile Metropolis, au fost modernizate saloanele și spațiile conexe din cele două secții de pediatrie și s-a reușit integrarea în fiecare salon a grupurilor sanitare proprii.
  • Fiecare pat a fost dotat cu console medicale, bare pentru susținerea echipamentelor, sisteme pentru apelare asistente și prize pentru conectarea la aer comprimat și oxigen.
  • Toate finisajele încăperilor au fost realizate din materiale special alese pentru a permite realizarea unor condiții sanitare la standarde internaționale.
  • Totodată, au fost instalate sisteme de încălzire a apei pentru a reduce impactul problemelor generate de dificultățile de aprovizionare prin intermediul rețelelor publice.

“O astfel de inițiativă salutară a Fundației Filantropice Metropolis nu poate să arate decât generozitate, dragoste și respect față de toți cei implicați în derularea actului medical, dar mai ales față de micuții noștri pacienți care, din nefericire , prezintă afecțiuni grave, iar pentru toți aceștia efortul susținut al reprezentanților Fundației vine astăzi, prin finalizarea proiectului de modernizare a celor două secții de pediatrie, să aducă un plus consistent din perspectiva condițiilor de spitalizare care creează acum premizele reducerii semnificative a unor posibile complicații infecțioase specifice tratamentelor aplicate. Iar pentru acest dar de suflet și din suflet, atât în nume personal , cât și al întregului colectiv din cadrul Institutului Clinic Fundeni din București le aduc tuturor membrilor Fundației sincere mulțumiri laolaltă cu cele mai prețioase gânduri”, declară managerul Institutului Clinic Fundeni din București, prof. univ. dr. Anca Coliță.

„Având în vedere statusul de imunodepresie severă al majorității pacienților care apelează la serviciile medicale oferite în cadrul Institutului (pacienți oncologici, cu imunosupresie dată de boală/tratament, pacienți post-transplant, pacienți cu boală cronică de rinichi în program de hemodializă etc) se impune crearea unor condiții spreciale care să asigure (inclusiv din punct de vedere epidemiologic), măsuri speciale de izolare și prevenire a infecțiilor nozocomiale și , prin acest proiect de suflet, sperăm că am reușit să venim în sprijinul pacienților pediatrici cu afecțiuni grave care necesită terapii medicale speciale și pe care, de cele mai multe ori, medicii de la Fundeni reușesc să le implementeze cu succes oferind astfel micuților pacienți o nouă șansă la viață”, au declarat reprezentanții Fundației Caritabile Metropolis.

50% dintre copiii diagnosticati cu leucemii acute sau limfoame maligne se tratează la Fundeni

Pandemia COVID-19 a scos în evidență necesitatea și obligativitatea asigurării diagnosticului și tratamentului salvator de viață al pacientilor, indiferent de contextul epidemiologic.

Activitatea medicală intensă și continuă a fost evidențiată în special prin rulajul mare al pacienților Clinicii de Pediatrie din Institutul Clinic Fundeni atât înainte , cât și în timpul pandemiei:

În cadrul Clinicii de Pediatrie din Institutul Clinic Fundeni sunt tratați pacienți cu afecțiuni cronice din sfera hemato-oncologiei, nefrologiei și gastroenterologiei pediatrice.

În România sunt diagnosticați anual 100-120 de copii cu afecțiuni hemato-oncologice maligne, copii care necesită tratament și îngrijiri dedicate în secții înalt speciliazate. O parte dintre acești copii necesită transplant de celule stem hematopoietice și terapii personalizate – imunoterapie, terapie CAR-T.

Conform datelor raportate Registrului Național de Cancer, în țara noastră aproximativ 50% dintre copiii diagnosticati anual cu leucemii acute sau limfoame maligne se adresează Institutului Clinic Fundeni atât pentru stabilirea diagnosticului corect și complet prin utilizarea tehnicilor de laborator performante, cât și pentru administrarea protocoalelor europene de chimioterapie, efectuarea procedurilor de transplant medular și a noilor terapii personalizate.

Secția Pediatrie I a Institutului Fundeni dispune de un număr de 43 de paturi destinate tratamentului pacienților cu afețiuni hematologice maligne (20 paturi) și a pacienților cu talasemie majoră, hemofilie și alte afecțiuni genetice (23 paturi). Secția Pediatrie III a ICF dispune de un număr de 26 de paturi și are în evidență 15 pacienți care efectuează proceduri de dializă continuă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro