Sari direct la conținut

Stolojan, in dezbaterea LIVE: ‘Avem nevoie de un pol de centru-dreapta’, Becali nu e exclus

HotNews.ro

Acest referendum este foarte important pentru ca reprezinta prima treapta de reformare a clasei politice, a declarat Theodor Stolojan in cadrul unei emisiuni live transmisa de HotNews.ro. Liderul PLD a spus despre Guvernul Tariceanu II ca este unul dintre cele mai slabe de pana acum, apeland la o camarila din jurul sau.

Stolojan i-a dat drept exemplu pe Cristian David, Tudor Chiuariu si pe Cristian Adomnitei.

“Uitati-va la Cristian David, total necunoscut in Romania, ministrul Justitiei, care a si facut o gafa care nu va fi uitata prea curand, si cel al Educatiei, care e un analfabet european”.

Presedintele PLD a mai declarat ca “Guvernul Tariceanu este dator cu un program post-aderare, care a fost amanat la calendele grecesti”.

Theodor Stolojan a declarat ca si-a propus crearea unui pol de centru dreapta dupa modelul Spaniei, unde a aparut un partid popular. Intrebat daca ar accepta o colaborare doctrinara cu PC sau PNG, liderul PLD a spus ca viitoarea colaborare se va face in jurul unor idei.

Potrivit lui Stolojan, ceea ce s-a intamplat in ultimele luni a demonstrat ca institutiile statului nu se schimba la presiunile internationale. “Acestea se schimba daca exista presiune din interiorul tarii. De aceea acest referendum este atat de important”, a spus liderul liberal-democrat.

Romania este o tara cu oportunitati incredibile, care va atrage investitii straine, de aceea responsabilitatea partidelor politice si a societatii civile este foarte mare.

Economia romaneasca, ce s-a transformat in cei 17 ani de tranzitie, este parte a UE, este mult mai stabila, este bazata pe competitie. Daca ar mai fi durat cateva luni aceasta vanzoleala politica, s-ar fi simtit si pe plan economic.

Frangmente din discursul lui Theodor Stolojan:

  • Cand amintrat in PNL, era un partid de 5-7% si am reusit sa-l aducem la 20%. Tariceanu si echipa sa, care au tradat valorile liberale, l-au adus iar la 7%;
  • Acest Guvern nu si-a facut datoria sa organizeze aceste alegeri asa cum trebuie. Noi am sesizat o lipsa de interes: desemnarea zilei de sambata pentru referendum, dezorganizarea totala din strainatate;
  • Vorbesc cu durere despre PNL, pentru ca am muncit enorm pentru a il ridica, pentru a deveni un reper in Romania. In momentul in care mi-am dat seama ca nu se mai poate face ceva acolo am luat hotararea de a crea PLD;
  • Daca aceasta vanzoleala politica ar mai fi durat cateva luni cred ca am fi avut repercusiuni si pe partea economica. O prelungire a acestei stari ne-ar fi scos din cursa pentru investitii;
  • Acest referendum este prima treapta importanta in reformarea clasei politice, care trebuie sa continue cu trecerea la votul uninominal si schimbarea anumitor articole ale Constitutiei;
  • Etapa post aderare a inceput in momentul intrarii Romaniei in UE si se termina in momentul in care Romania reuseste sa ajunga la un standard de viata european. Dupa calculele noastre, daca lucrurile merg bine, perioada de timp este de 20-25 de ani;
  • Intrarea in UE ne-a adus un urias capital de incredere. Suntem o tara care ofera oportunitati de afaceri incredibile, care va atrage in continuare investitii straine. De aceea responsabilitatea partidelor politice este foarte mare.
  • ARHIVĂ COMENTARII
    INTERVIURILE HotNews.ro