Sari direct la conținut

Cladirile de birouri ataca si zona de sud a Capitalei

HotNews.ro

Un investitor german a demarat de curand lucrarile de constructii la proiectul Bavaria Office Center in zona de sud a capitalei, pe bulevardul Metalurgiei, informeaza un comunicat de presa al agentiei imobiliare Eurisko, promotorul acestui proiect. Valoarea investitiei este de patru milioane euro, cladirea urmand sa fie data in folosinta in luna iunie 2006.

Bavaria Office Center marcheaza inceputul dezvoltarii zonei de sud a Bucurestiului.

„In conditiile aglomerarii foarte mari a zonelor centrale si de nord, atat dezvoltatorii cat si clientii spatiilor de birouri se reorienteaza catre alte zone, cu terenuri generoase si cu un trafic rutier mai putin aglomerat, iar zona de sud, inca neexploatata, beneficiaza de aceste calitati”, arata Mihaela Dicu, senior broker in cadrul departamentului de spatii de birouri din Eurisko.

Beneficiind de o suprafata utila de 5.600 mp, distribuiti pe sapte niveluri, acest imobil de birouri ofera o suprafata medie pe nivel de 815 mp precum si terase de peste 30 mp.

Bavaria Office Center dispune de 170 de locuri de parcare, cu un loc la 35 mp construiti, printre alte facilitati numarandu-se si servicii internet si de stocare a datelor, precum si servicii de mentenanta a spatiilor, finisajele incluzand tavan suspendat cu lumini incastrate si sistemul independent de incalzire.

„Cladirea de birouri pe care o dezvoltam va avea aceleasi facilitati ca un imobil de clasa A.

Oferta se va adresa companiilor care cauta spatii de calitate intr-o zona accesibila din punctul de vedere al traficului rutier, dar si in ceea ce priveste traficul cu mijloacele de transport in comun, fiind ideala pentru companii de IT sau un back office al unei banci, in timp ce parterul cladirii poate fi amenajat ca un spatiu comercial- va exista si o cafetarie pentru chiriasii cladirii”, explica Peter Rothbart, reprezentatul companiei care dezvolta acest proiect.

Zona de sud este inca o locatie neexploatata din punctul de vedere al noilor dezvoltari imobiliare de calitate. Reprezentantii Eurisko estimeaza ca aceasta zona va cunoaste o ascensiune vertiginoasa, datorita cererii pentru proiecte de birouri de calitate de clasa B si B+.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro