Accidentul economiei de piata

Exista un anume apetit pentru macabru, asa cum exista si o pofta de scenarita. Uneori acestea doua chiar merg mina in mina. Iar asta s-a vazut cel mai bine in cazul Erbasu. Atita a fost sucit si ras-sucit ca, la un moment dat, eram gata sa spun ca moartea acestuia a fost pusa la cale exact pentru a distrage atentia de la alte evenimente majore (drama PSD-ului).

Sincer sa fiu, am traversat momente in care m-am gindit la asa ceva! Era prea din cale-afara ca totul sa se intimple ca la fix, planificat parca, mai ales ca un alt scandal, cunoscut de peste un an, a rabufnit si el in aceeasi perioada.

E vorba de dosarul “Cocaina”, cel in care o multime de personaje mondene si fluturasi de lampa era cunoscuta (si urmarita) de politie de mai multa vreme.

In cazul Erbasu insa lucrurile au fost umflate (in timp ce in dosarul “Cocaina” ele au fost dezumflate – adica minimalizate) nu dintr-un interes politic. Si nici in baza unui scenariu complicat. Pur si simplu, tentatia scenaritei si a misterului de dincolo de aparente a umflat povestea pina la exasperare.

Si asta a facut ca multi dintre noi sa nu vedem si o alta posibila fata a cazului. Mihail Erbasu n-a fost decit un caz, din pacate dramatic, dintr-un lung sir de cazuri si intimplari petrecute pe drumul spre o economie de piata.

In felul sau, omul de afaceri din lumea constructiilor ilustreaza tipologia vremii sale. Cu experienta in domeniu in momentul caderii comunismului, cu relatiile de rigoare si cu foarte multi prieteni in mediul politic. Mihail Erbasu a fructificat, intr-un timp scurt, si experienta, si relatiile din comunism, dar si slabiciunile tranzitiei.

A obtinut contracte intr-o luna cit altii intr-un an sau intr-o viata. A ajuns in topul celor mai bogati. A mizat pe politica, a esuat in politica, dar s-a folosit de ea. Fara sa-si dea seama, Mihail Erbasu a ajuns si prizonierul politicienilor, si al camatarilor, dar si al propriei viziuni despre business.

Cu comision, cu imprumuturi, cu spagi, cu aminari la plata, cu minarii, cu aranjamente spectaculoase. Un fel de castel facut din carti de joc.

Un fel de colos cu picioare de lut. Mihail Erbasu nu este decit una dintre copiile celor citeva zeci, poate sute, din clasamentul bogatilor, limitat si sufocat de propria pricepere romaneasca de a face bani, nu neaparat dupa regulile stricte ale economiei de piata.

Abia acum, cind lucrurile s-au calmat si cind rapoartele sint pe cale de a fi redactate, incepe sa se contureze si varianta simpla: omul era falit. Nu mai putea fi decit o victima pe drumul spre economia de piata.

Dupa Sanca, dupa caderile lui Ioan Stoica, dupa Ilie Alexandru din Dallas-ul ialomitean, dupa Alexandru Dinulescu si atitia altii, a venit vremea sa ne obisnuim si cu accidentele celebre ale economiei de piata.