Revopsirea lui Iliescu

Visul lui Ion Iliescu de a se retrage de la Cotroceni in paginile manualelor de istorie se subtiaza pe zi ce trece. Tot balamucul dintre el si Adrian Nastase ne-a aratat ca in spatele zimbetului electoral se ascunde o cruzime de rapitor politic. Acel “Nu va priveste” va ramine emblematic pentru perioada tranzitiei. Este chiar esenta democratiei originale.

O data cu refuzul lui Theodor Stolojan si Traian Basescu de a participa la un set de consultari cu seful statului, se produce o mare clatinare a vechiului militant. Pe final de cariera, cind el se vede intr-o retragere simbolica, este ignorat de opozitie. Pur si simplu e tratat ca un politician prins cu mita-n sac si trimis la plimbare.

Refuzul celor doua partide de a-l mai trata ca sef al statului vine ca o lovitura de maciuca. Ion Iliescu si-a imaginat ca se poate juca linistit cu oamenii din PSD, cu baietii rai si baietii buni din acest partid, scuzindu-se mereu cu faptul ca este legat afectiv de trecutul acestei grupari post-comuniste.

Evident, in sinapsele creatorului FSN, afectiunea, amenintarile, revoltele nu sint decit drepturi cistigate, iar nu incalcari ale Constitutiei.

De 14 ani, Ion Iliescu face politica intr-un stil aparte. Cu cel putin doua fete. El se vrea si democratic, si de partid, si echidistant, si constitutional, ciupind cite putin din fiecare si trecind lunecos pe linga toate. In acest an, Ion Iliescu se vede si integrator european, si curatitor PSD, si garant constitutional. Ceea ce n-a fost nici pe departe.

Incercarea sa de a face cartile in partidul de guvernamint pare a se incheia cu bramburirea acestuia.

Refuzul Aliantei Dreptate si Adevar de a se prezenta la consultarile invocate de Ion Iliescu (pentru a acoperi interventia in PSD) are meritul de a limpezi apele. Ion Iliescu este stampilat cu marca pe care o reprezinta: seful grupului de putere de dupa Ceausescu, ajuns, prin votul electoratului, in functia de presedinte al Romaniei.

De ieri, mult mai devreme decit ar fi fost normal, Ion Iliescu a devenit doar un militant PSD.

Si un candidat al aceluiasi partid pe una dintre liste, pentru un loc in parlament, activitatea de promovare a personajului urmind a fi efectuata din postura de sef al statului.

Gestul Opozitiei fata de Ion Iliescu, pe linga faptul ca il vopseste pe acesta in culoarea pe care o are de prin 1950, mai reprezinta ceva. A dat semnalul de incepere a marelui razboi al alegerilor din 2004. Localele n-au fost decit o repetitie. Acum incepe adevarata lupta. In acelasi timp, am putea banui ca, prin refuzul de ieri, Opozitia anunta ca se trezeste din somnolenta de pina acum.

Ion Iliescu, un mare balon de vanitate si razbunare, va inghiti cu greu miscarea Opozitiei. Nu-i exclus ca, in disperarea sa dupa putere si retragere maiestuoasa, sa ne trezim ca tot el devine artizanul unor scenarii greu de imaginat.

La urma urmelor, Ion Iliescu nu era decit un banc despre echidistanta. Ceea ce trebuia sa se produca s-a si produs. Seful statului a fost revopsit in culoarea initiala, desi mai are citeva luni bune de mandat prezidential.