Jocul cu focul

Miercuri seara, pe la ora 21.00, romanii bagati in prize de comentatori s-au protapit in fata televizoarelor. Era alarma mare. Tara il putea pierde pe cel mai puternic tartasoi, gata sa-si dea demisia din fruntea partidului sau. Si, pentru ca omul era imbufnat la maximum, toata populatia media a inceput sa sufle la trompeta.

Demisioneaza Adrian Nastase, suparat ca Ion Iliescu l-a tras de urechi pentru ca odrasla premierului a plecat de la bacalaureat cu o supermasina, un fel de jeep! Viziunea proletara a lui Ion Iliescu a zgindarit orgoliul de tip bourgeois al lui Adrian Nastase. Si acesta s-a ridicat de la Cotroceni si si-a creat repede imaginea “suparatului” ca vacarul pe sat.

Iar cind a sosit presedintele, lucrat magistral, cu toate televiziunile, ziarele si radiourile pe pozitii, in loc sa vedem clasica bunicuta zimbitoare, continuindu-si imbaierea in generalitati, iaca ni s-a aratat o scorpie cu ochi de para, cu clont de pasare de prada, un fel de rapitor politic in stare de lupta.

Si atunci, Ion Iliescu, printre propozitii – una mincinoasa – “eu nu ma amestec in viata partidelor politice” si “o sa ne intelegem noi” – care a scapat multora, a spus unui ziarist: “Nu va priveste!”. Cine a vazut secventa n-a putut sa nu observe bolovanii, bitele si pumnii din privirea furioasa a lui Ion Iliescu.

Parca presedintele Romaniei ar fi uitat in ce an si in ce tara se afla. Altfel cum sa ne explicam tonul de revansa, de comisar necrutator ca un jurnalist indrazneste sa-l intrebe? Nu despre Dan Iosif sau afisele tiparite in Franta si despre soarta procesului, nu despre mineriade sau Revolutie, ci despre o chestiune mult mai banala.

Despre riscurile demisiei unui tifnos sef de partid, in acelasi timp si premier, intr-o perioada de intensa activitate electorala si de hotaritoare desfasurare a negocierilor de aderare cu Uniunea Europeana. Noi, pigmeii, nefericitii, carora nu ni se cinta imnul cind ne plimbam oasele, n-avem voie sa fim interesati de o relatie intre seful statului si seful partidului de guvernamint.

Ei o descurca, o aranjeaza, o scalda, o imbirliga si zic ca fac politica.

Noi, amarastenii, muritorii, fara pariu cu istoria (adica pariu cu doua istorii, una a comunismului si alta a tranzitiei – nu a democratiei, unde Ion Iliescu n-are contributii), trebuie sa platim, sa aplaudam, sa votam si sa ne tinem gura. Mai depare, nu ne priveste.

Trebuie sa stam la subsolurile Romaniei, in timp ce Ion Iliescu, la etajele superioare, unde nu pute a vulg si a transpiratie, isi negociaza situatia si “ne intelegem noi”.

Replica lui Ion Iliescu le-a aratat romanilor ce se ascunde dincolo de zimbetul electoral! Doar un rapitor politic, preocupat de puterea sa.

Dincolo de asta nu-l mai interesa nici conduita, nici electoratul, nici transparenta! Adrian Nastase, cu tot spectacolul demisiei amplificate pina la dimensiuni carnavalesti (din pacate, unii colegi de la ziare si de la televiziuni au inghitit-o ca pe o galusca de serviciu sau de fraieri!), a reusit sa se razbune. L-a facut pe Ion Iliescu sa vina in mare graba.

I-a oferit o scena supertensionata si l-a obligat sa cedeze. Nu mult. Dar Ion Iliescu, in loc sa dicteze, a fost obligat sa negocieze. Si, in unele puncte, a pierdut (anuntarea candidaturii in avans fata de congres). In altele, nu. Cel cistigat pare a fi premierul. Si-a reconfirmat pozitia in partid.

Indirect, a mai fost blagoslovit de Ion Iliescu si a transmis intregului partid mesajul de fond “eu sint seful PSD”.

Si totusi, din joaca demisiei au pierdut amindoi!