Sari direct la conținut

2000 de euro un metru patrat in centrul Ploiestiului

Republicanul

„Investitia care se preteaza pe un astfel de teren in zona 0 este o cladire de birouri. Un calcul simplu ne arata ca numai din chirie aceasta se amortizeaza in mai putin de zece ani”, explica directorul agentiei imobiliare prin intermediul careia se va face tranzactia.

Terenul are aproape 1000 de metri patrati ceea ce inseamna ca proprietarul, al carui nume nu a fost divulgat de agentul imobiliar, poate incasa doua milioane de euro. La aceste preturi s-a ajuns atat din cauza crizei de spatii din zona centrala pentru investitii imobiliare, cat si din cauza pretentiilor financiare exagerate ale proprietarilor putinelor terenuri disponibile.

Alti agenti imobiliari sustin ca pretul real al unui metru patrat in centru este undeva la 500-600 de euro. „Ultimele tranzactii pe care le-am facut au fost cu terenuri pentru care proprietarii au incasat 600 de euro, un pret aproape de adevarata valoare”, sustine Eugenia Axinte, reprezentantul unei alte agentii imobiliare din Ploiesti.

Din cauza preturilor exorbitante, cumparatorii s-au orientat catre localitatile limitrofe Ploiestiului. In comune precum Barcanesti sau Paulesti, un metru patrat de teren valoreaza intre 30 si 50 de euro, in functie de pozitionare si accesul la utilitati. „Am vrut sa-mi construiesc casa in oras, dar cu banii pe care-i dadeam pe teren mi-am facut vila la 10 km de Ploiesti.

Am procedat corect pentru ca aici am toate conditiile unui trai decent si nici nu e atata poluare sau zgomot”, se felicita pentru optiune Constantin Andon, unul dintre ploiestenii care s-au mutat in satul Gageni, aproape de padurea Paulesti.

Pentru a putea vinde cat mai repede terenurile care valoreaza o adevarata avere, proprietarii vechilor cladiri care le ocupa in centrul Ploiestiului le-au lasat sa se degradeze. Este si cazul unei cladiri, monument istoric, in care a locuit I. L. Caragiale pe perioada gimnaziului, care s-a prabusit anul trecut.

Casa „Lumanararu”, asa cum era cunoscuta de catre ploiesteni, a fost abandonata de mostenitorii fostului proprietar pentru a putea valorifica acum terenul situat in imediata apropiere a Halelor Centrale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro