Sari direct la conținut

Business Report: RCS&RDS pune o taxa fortata de 5 lei pe abonat; Altex nu mai vinde iPhone 4; Merita sa refinantezi un credit ipotecar? Studiu de caz; Toyota despre sistemele de acceleratie: "Americanii au incurcat pedalele;

HotNews.ro
Business Report, Foto: Colaj foto
Business Report, Foto: Colaj foto

Altex nu mai vinde iPhone 4. Retailerul de electronice si electrocasnice Altex nu mai comercializeaza iPhone 4, cel mai nou telefon mobil de la Apple, terminalul nemaifacand parte din oferta sa. Altex este primul retailer care a adus iPhone 4 in tara noastra. Compania a introdus telefonul in oferta sa la inceputul acestei luni, la preturi foarte mari. Pentru varianta de 16 GB Altex cerea 8.699 de lei, iar pentru cea de de 32 de GB, 10.249 lei. Acum telefonul nu se mai regaseste in oferta retailerului. Contactat de capital.ro, Moanta a declarat ca „nu se mai gaseste in oferta deoarece nu mai este disponibil la furnizor. Furnizorul este din Romania, insa nu pot dezvalui numele”, scrie Capital.ro

Retailerii incep sa-si dea seama ca relansarea consumului nu vine fara reduceri masive de pret. Pe o piata care continua sa se contracte in acest an din cauza reducerilor de salarii si a disponibilizarilor anuntate in sistemul public si in cel privat, retailerii pariaza pe promotii mai mult ca in 2009. Reducerile de preturi ajung chiar si la 40% in hipermarketuri, iar pe pietele cele mai afectate de declinul consumului – precum electro-retailul si comertul cu mobila – putine retele de magazine au transferat in pret majorarea de TVA de la 1 iulie, luandu-si astfel riscul de a se adanci si mai mult in vartejul scaderilor de vanzari. Pe termen scurt, promotiile aduc cresteri chiar si de patru ori ale rulajelor, insa consultantii atrag atentia ca pot afecta sanatatea financiara a unei companii din cauza reducerii profitului, scrie ZF.ro

Timpuri Noi in imobiliare. Culisele tranzactiei celui mai ravnit teren din Capitala. Dupa cinci ani de negocieri in care au fost sufocati de dobanzi anuale de circa un milion de euro, actionarii Timpuri Noi au reusit sa vanda terenul platformei industriale, ultimul de asemenea anvergura dintr-o zona centrala a Bucurestiului. Vanzarea marcheaza una dintre cele mai mari tranzactii pe sectorul de terenuri, complet blocat in ultimii doi ani. In cateva luni actionarii Timpuri Noi vor incasa 34,6 mil. euro de la gigantul suedez Ikea, care se afla la a doua achizitie de aceeasi amploare in acest an. Platforma mai cuprinde circa 6.000 mp disputati in justitie, insa actionarii fabricii spera sa vanda pana la sfarsitul anului si acest lot tot catre Ikea, pentru circa un milion de euro, scrie Capital.ro

Balbaiala de doi ani la cea mai mare investitie din Romania. Inceperea lucrarilor la noile reactoare de 4 miliarde de euro de la Cernavoda ar mai putea intarzia un an, dupa doi ani de negocieri fara rezultat. In loc de inceperea lucrarilor la cel mai mare proiect de investitii din Romania in valoare de 4 miliarde de euro, cei sapte investitori de la reactoarele 3 si 4 ale centralei Cernavoda discuta prelungirea acordului semnat in 2008, care expira in toamna acestui an, pentru a putea astfel lamuri neclaritatile investitiei chiar si la aproape doi ani de la inceperea negocierilor, scrie ZF.ro

Cum arata piata muncii la jumatatea anului: Vai de cei fara job si amar de cei ce lucreaza. Pentru majoritatea candidatilor la job-uri lucrurile nu stau deloc roz, mai ales ca in ultimele luni numarul ofertelor de locuri de munca s-a diminuat. Totusi, nici pentru angajati nu este o perioada prea reconfortanta, unele firme pregatindu-se de „curatenia de toamna”, prin care urmaresc sa inlocuiasca angajatii mai slabi, spun specialistii in resurse umane, scrie DailyBusiness.ro

Merita sa refinantezi un credit ipotecar? Studiu de caz. Eliminarea comisionului de rambursare anticipata lasa cale libera celor care au credite scumpe sa incerce sa isi refinanteze imprumutul. Money.ro si FinZoom.ro va prezinta un caz in care refinantarea unui credit ipotecar renteaza. Intrarea in vigoare a Ordonantei de Guvern care prevede stabilirea unui comision de rambursare anticipata de maximum 1% probabil ca nu va duce la crearea unui val de cereri pentru refinantare pe piata bancara. In prezent dobanzile nu sunt semnificativ mai mici decat erau acum 2-3 ani, in perioada de boom a creditarii, iar valoarea garantiilor s-a depreciat si ea.

Toyota despre sistemele de acceleratie: „Americanii au incurcat pedalele”. Conducerea companiei Toyota a anuntat ca inspectiile realizate in cazul a peste 2.000 de automobile au aratat ca sistemele de franare nu au avut problem si ca este vorba despre greseli de manevrare ale autoturismelor, transmite Reuters. Declaratia a fost facuta dupa ce presa internationala a relatat ca unii dintre soferii care au reclamat defectiuni la sistemele de franare ale autoturismelor Toyota au apasat pedala de acceleratie in locul celei de franare, fapt confirmat si de testele efectuate de autoritatile americane, potrivit unor surse oficiale, scrie EVZ.ro

RCS&RDS pune o taxa fortata de 5 lei pe abonat. Clientii firmei de cablu sunt obligati sa achite la factura lunara bani in plus pentru servicii de mentenanta a retelei. Dupa o criza de capital in care mai toate companiile mari au avut pierderi in ultimii ani, unele dintre acestea s-au hotarat sa-si recupereze banii pe spinarea clientului. Cam asa pare si cazul celor de la RCS&RDS, care in ultimele doua luni au aplicat o noua taxa la majoritatea contractelor pe care le au in derulare. Numita oficial, pe chitanta, comision sau taxa de mentenanta, RCS&RDS cere fiecarui client cate 5 lei in plus la factura, scrie EVZ.ro

Erste: Venitul disponibil al romanilor va scadea cu 10% in acest an. Veniturile disponibile ale romanilor vor scadea, in termeni reali, cu aproximativ 10% in acest an si cu inca 0,8% in 2011, potrivit unor estimari ale Erste Bank. Romania va inregistra, pe aceasta componenta, cea mai mare contractie din regiune. Potrivit raportului Erste, venitul disponibil – care reprezinta, in medie, aproape 65% din PIB – a fost afectat recent de majorarea somajului si de reducerea altor venituri (chirii, profituri, venituri din dobanzi), scrie Adevarul.ro

Cum au mers bursele lumii de la maximele din aprilie. Romania este pe locul doi la scaderi. Bursa din Romania a pierdut 18,7% din 23 aprilie 2010, moment in care piata americana a atins maximele acestui an, ocupand locul doi in topul scaderilor, dintr-un numar total de 80 de tari. O scadere mai mare a avut doar Ucraina, care a pierdut 21,4%, potrivit unui studiu realizat de firma britanica de investitii Bespoke Investment Group, scrie EconomicTimes.ro

Aglomeratie de oferte pe piata hoteliera. 344 de unitati scoase la vanzare. In primele sase luni ale acestui an, scaderea masiva a numarului de turisti si prin urmare a veniturilor a provocat cresterea cu 60% a ofertei de hoteluri si pensiuni scoase la vanzare. „La nivel national, asistam la o explozie a numarului de unitati cu destinatie turistica scoase la vanzare. Daca la inceputul primului semestru portalul cuprindea 217 anunturi, in prezent exista 344 anunturi valide. Cele mai mari cresteri au fost inregistrate in localitatile turistice din zonele de munte. In schimb, pe litoral si in marile orase, Timisoara, Sibiu, Constanta, Cluj-Napoca sau Bucuresti nu am sezisat evolutii la fel de spectaculoase”, spune Adrian Erimescu, director general Imobiliare.ro, noteaza BusinessCover.ro

Porsche Roxster, un posibil SUV compact. Ideea unui SUV Porsche compact revine periodic in actualitate, insa fara a fi confirmata oficial de constructorul german. Cea mai noua informatie pe acest subiect vine din Germania: magazinul Handeslblatt sustine ca viitorul Baby Cayenne ar fi primit unda verde si se afla deja in lucru, scrie 24auto.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro