Sari direct la conținut

Business Report: Seful celei mai mari firme din Romania: "Nu mi-e frica de niciun Fisc!"; Povestea speculatorului de aur din spatele Rosiei Montane; Romanii se tem ca legea care ii protejeaza de banci ar putea fi modificata

HotNews.ro
Business Report, Foto: Colaj foto
Business Report, Foto: Colaj foto

Seful celei mai mari firme din Romania: „Nu mi-e frica de niciun Fisc!”. Il vedeam coborand dintr-o limuzina ultimul racnet, flancat de numerosi bodyguarzi. Costum Armani, ochelari de soare (desi era deja noapte) – cu un astfel de om ne asteptam sa ne intalnim ca sa aflam cum poti sa faci un profit de 3,6 miliarde de euro intr-un singur an. „Probabil ca v-am speriat. Seman un pic cu Mos Craciun”, ne-a spus, la un moment dat, Cornel Ionescu, cel mai important actionar si administrator principal al firmei American European Marketing and Enterprises SA, firma care a uimit intreaga Romanie cu un profit de vreo zece ori mai mare decat al unor companii precum Vodafone sau Petrom. „Totul este perfect legal”, ne asigura acesta, scrie Capital.ro

Povestea speculatorului de aur din spatele Rosiei Montane. Cel mai important saptamanal de business din lume, Bloomberg Businessweek, prezinta in cel mai recent numar al sau povestea speculantului Thomas Kaplan, finantistul de profesie istoric ce se afla in spatele Gabriel Resources, compania ce vrea sa exploateze proiectul minier Rosia Montana. Miliardarul, presedinte si director de investitii al grupului financiar Tigris Financial Group cu sediul in Manhattan, povesteste cum s-a indragostit de dealurile verzi din Transilvania, din inima Romaniei si cum s-a lasat convins de potentialul proiectului Rosia Montana, scrie ZF.ro

Rompetrol pregateste noi procese cu statul roman. Rompetrol Rafinare si Ministerul de Finante nu au ajuns inca la un acord privind obligatiunile detinute de stat. Interpretarea legilor in vigoare este principalul motiv pentru care se infrunta la tribunal. Deznodamantul discutiilor tensionate dintre KazMunaiGaz (KMG), principalul actionar al Rompetrol Group, si Ministerul de Finante referitoare la achitarea emisiunii de obligatiuni va fi cunoscut luna viitoare. Mai interesant este insa modul in care este tratata compania de catre autoritatile romane. Sau ce rezulta din declaratiile oficialilor Rompetrol, scrie Capital.ro

Ce business se poate face din depresii: psihologii si producatorii de medicamente castiga in jur de 50 mil. euro anual. Piata de antidepresive din Romania a inregistrat in primele sase luni ale anului 2010 o crestere de 21,3% cu peste 1,4 milioane de unitati vandute fata de aceeasi perioada a anului 2009, scrie ZF.ro

Sa se remanieze, dar sa nu se schimbe nimic: ce recomanda economistii unui nou Guvern. Este asteptata anuntarea remanierii Guvernului. Seful Executivului s-a intalnit, marti, cu presedintele Traian Basescu, pentru a analiza activitatea membrilor Guvernului, care au avut ca termen pentru reforme data de 1 septembrie. Ce masuri anticriza ar trebui sa ia noul Executiv? Ce ar trebui sa faca un eventual nou ministru de Finante? Economistii si expertii in fiscalitate au oferit, pentru Money.ro cateva variante.

Romanii se tem ca legea care ii protejeaza de banci ar putea fi modificata. Tot mai multi clienti ai bancilor inseamna la semnarea de petitii online pentru ca Guvernul sa nu modifice legea prin care bancile le-ar putea scadea ratele. Ordonanta 50/2010, aparuta in urma demersurilor Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, stabileste un nou mod de calcul a dobanzilor la creditele in derulare. Astfel, bancile vor fi obligate luna viitoare sa schimbe contractele de creditare in sensul introducerii unei dobanzi calculate in functie de un indice clar si transparent (dobanda Euribor, la creditele in euro) la care se adauga o marja fixa. Oamenii se tem ca masura, in esenta buna pentru clienti (nu se mai modifica rata in functie de „conditiile pietei”, de exemplu) poate fi interpretata de banci abuziv: institutiile de credit ar intentiona sa impuna marje fixe foarte mari peste dobanda de referinta Euribor (la creditele in euro). Cum Euribor este acum la un nivel foarte mic (sub 1%) si va creste cu siguranta anii viitori, clientii bancilor se tem ca ratele lor vor creste foarte mult, scrie Money.ro

Aragazul inteligent se stinge singur. „The William” va fi foarte util gospodinelor – se stinge singur, are sistem de siguranta pentru copii si ofera posibilitatea ocuparii a 85% din suprafata disponibila. S-a dus era aragazului cu patru ochiuri, unde in afara de „flacari”, restul de 75% din suprafata spatiului era nefolosit. O veste buna pentru gospodinele care isi doresc sa gateasca in „cantitati industriale”, scrie EVZ.ro

Bilantul ultimilor cinci ani in productia de alimente si bauturi. 25 de fabrici inchise, 3.000 de oameni disponibilizati. „Ne asteptam la un nou val de inchideri de fabrici in toate industriile in 2011”. Analistii sustin insa ca vartejul inchiderilor de fabrici nu s-a oprit si ca vom vedea noi unitati de productie cu lacate la porti incepand din 2011, scrie ZF.ro

Uleiul se scumpeste nejustificat cu 15%. Chiar daca recolta de floarea-soarelui este mai buna decat anul trecut, procesatorii ameninta cu scumpiri incepand de astazi. Cauzele invocate de producatori pentru umflarea preturilor sunt criza cerealelor din Rusia sau cresterea cotatiilor bursiere internationale. Recoltatul florii-soarelui este aproape de final, iar fermierii se asteapta la o productie medie la hectar de aproximativ 1.800 de kilograme, cu 300 de kilograme mai mare decat anul trecut, scrie Adevarul.ro

Semne bune anul nu are: de cele mai multe ori cand Dow Jones a fost pe minus la sfarsitul lunii august, a terminat si anul tot pe pierdere. Bursa americana a inregistrat ieri cele mai reduse volume de tranzactionate din acest an, respectiv 3 miliarde de actiuni, cu 25% sub media zilnica a lunii august si cu 40% sub volumele normale, scrie CNBC.com. Principalul indice american, Dow Jones, a pierdut 4,4% in aceasta luna, in timp ce S&P 500 a suferit, la randul lui, o scadere de 4,8%. Luna septembrie este in mod statistic cea mai slaba luna pentru actiuni, cu o pierdere in medie de 1% pentru Dow si de 0,7% pentru S&P, scrie EconomicTimes.ro

Citroën C5 vorbeşte franţuzeşte cu accent german. La mai bine de un an de când am condus un Citroën C5 Tourer, mi-a ajuns sub picior şi pedala de acceleraţie a unui Citroën C5 sedan. Spre deosebire de break, sedan-ul este cam cu 50 de cm mai scurt, însă rămâne o limuzină de clasa D spaţioasă la interior, destul de mare şi chiar agresivă la exterior. Mai mult, exteriorul lui Citroën C5 sedan reprezintă un pas evolutiv important faţă de precedentul model, la nivelul limbajului de design exterior, scrie BusinessCover.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro