Nicușor Dan anunță concluziile după videoconferința privind Ucraina. „Istoria ne-a arătat că Rusia nu își respectă propriile angajamente” / Ce „disponibilitate” și-a arătat România
Președintele Nicușor Dan, care a participat duminică după-amiază, prin videoconferință, la reuniunea „Coaliției de Voință” (Coalition of the Willing) a țărilor care sprijină Ucraina, a transmis într-un mesaj postat pe rețelele sociale că discuțiile au vizat coordonarea eforturilor partenerilor europeni ai Kievului, înaintea viitoarelor negocieri.
- Această ședință a „Coaliției de Voință” a fost convocată înainte de deplasarea pe care o va face președintele ucrainean Volodimir Zelenski luni la Casa Albă, unde va merge însoțit de liderii UE și ai NATO, pentru a discuta cu președintele american Donald Trump.
- Asta după ce mult așteptata întâlnire de vineri în Alaska între Trump şi Vladimir Putin nu s-a soldat cu rezultate concrete, cei doi lideri încheind discuţiile fără a face vreo declaraţie despre o posibilă încetare a focului în Ucraina.
Nicușor Dan: „Trebuie să continuăm presiunea asupra Rusiei până când pacea va fi realizată”
„Astăzi, în cadrul unei noi videoconferințe a Coaliției de Voință, am discutat despre modul în care ne putem coordona eforturile în sprijinul Ucrainei, înaintea viitoarelor negocieri. Cu toții am fost de acord că unitatea și coordonarea transatlantică în sprijinul Ucrainei rămân sursa noastră de forță în fața comportamentului agresiv continuu al Rusiei”, afirmă Nicușor Dan în mesajul său.
„Oprirea atacurilor asupra civililor și asupra infrastructurii civile este primul pas pe care Rusia trebuie să-l facă pentru a arăta că este cu adevărat angajată într-un proces real de pace. Cum am putea avea încredere în Rusia, atâta timp cât continuă să ucidă oameni nevinovați? Trebuie să continuăm să exercităm presiune asupra Rusiei, inclusiv prin noi sancțiuni, până când pacea va fi realizată”, subliniază șeful statului.
El spune că „Ucraina are nevoie de sprijinul nostru” și că „Nicio decizie cu privire la Ucraina nu poate fi luată fără Ucraina. Acesta este dreptul legitim al Ucrainei. Consolidarea Ucrainei înseamnă consolidarea securității Europei și a regiunii noastre”.
Nicușor Dan: „Ca vecini ai Ucrainei, ar fi o investiție directă în propria noastră securitate”
Astfel, președintele României anunță că „în cadrul Coaliției, ne-am exprimat disponibilitatea de a contribui, alături de Statele Unite și de partenerii noștri europeni, la oferirea unor garanții solide de securitate – esențiale în acest proces de pace”.
„Istoria ne-a arătat că Rusia nu își respectă propriile angajamente. Ca vecini ai Ucrainei, contribuția noastră la aceste garanții de securitate înseamnă o investiție directă în propria noastră securitate”, subliniază în încheierea mesajului Nicușor Dan.
