Sari direct la conținut

Sir Rod Stewart ripostează după ce a fost huiduit: „Putin trebuie să fie oprit”

HotNews.ro
Rod Stewart. FOTO: i-Images / Eyevine / Profimedia
Rod Stewart. FOTO: i-Images / Eyevine / Profimedia Rod Stewart at the inaugural Kings Foundation charity awards at St James's Palace in London. Picture by i-Images / Pool,Image: 880905394, License: Rights-managed, Restrictions: UK OUT. End users shall not licence, sell, transmit, or otherwise distribute any photographs represented by eyevine, to any third party. Contact eyevine for more information: Tel: +44 (0) 20 8709 8709 Email: info@eyevine.com, Model Release: no, Credit line: i-Images / Eyevine / Profimedia

Sir Rod Stewart şi-a apărat sprijinul acordat Ucrainei, după ce a fost huiduit la un concert susţinut vineri seară la Arena Quarterback Immobilien din Leipzig, oraș aflat în regiunea Saxonia din estul Germaniei și un bastion al partidului pro-rus Alternativă pentru Germania (AfD), scrie BBC, conform News.ro.

În timpul concertului din Leipzig pe un ecran a apărut steagul ucrainean, urmat de o imagine a preşedintelui Volodimir Zelenski.

Atât aplauzele, cât şi huiduielile au putut fi auzite de la fani, în timp ce Rod Stewart a cântat hitul său din 1991, „Rhythm of My Heart”, despre care spune că este un cântec împotriva războiului şi pe care l-a dedicat anterior Kievului.

„Am sprijinit poporul ucrainean pe tot parcursul acestui război”, a declarat el luni pentru agenţia de presă PA.

„De la a aranja ca membrii familiei mele să ducă provizii în ţară, la a închiria o casă în Marea Britanie pentru o familie ucraineană… Aşa că da, îl susţin pe Zelenski şi pe poporul ucrainean şi voi continua să fac acest lucru”, a declarat cântărețul britanic.

Sir Rod Stewart, în vârstă de 79 de ani, a mai făcut comentarii la adresa preşedintelui rus Vladimir Putin în timpul altor concerte.

„Putin trebuie să fie oprit”, a declarat el pentru PA.

„Mă distrez de minune cântând pentru publicul german, împărtăşind câteva amintiri speciale şi abia aştept să cânt în celelalte concerte pe care le mai am aici”.

Sir Rod Stewart a închiriat o casă pentru o familie de refugiați ucraineni

Artistul a concertat la Quarterback Immobilien Arena din Leipzig, cel mai populat oraş din landul Saxonia, situat în centrul Germaniei.

Statul a îmbrăţişat naţionalismul, alegând în decembrie un primar din partea partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD). În Saxonia au avut loc, de asemenea, violenţe neonaziste şi atacuri asupra migranţilor.

În 2022, Rod Stewart a dezvăluit că el şi soţia sa, Penny Lancaster, au închiriat o casă în Berkshire, în sud-estul Angliei, pentru o familie ucraineană de şapte persoane care a fugit de invazia Rusiei.

În acelaşi an, el a plătit, de asemenea, pentru patru camioane pline cu provizii, pentru a fi conduse la graniţa dintre Polonia şi Ucraina.

Printre şoferi s-au numărat şi cei doi nepoţi ai săi, care, cu ajutorul unei organizaţii umanitare cu sediul în Marea Britanie, au condus apoi 16 refugiaţi ucraineni în siguranţă la Berlin.

„Au condus prin Franţa, Belgia, Germania şi în Polonia, au lăsat provizii, au luat refugiaţi şi i-au lăsat la Berlin”, a declarat Stewart pentru Daily Record la acea vreme. „Le-a luat trei zile şi jumătate pentru a ajunge şi a se întoarce. Ei sunt eroii, nu eu”.

Cântărețul britanic se apropie de finalul turneului său european, dar mai are de susţinut câteva spectacole în Germania, la Hamburg, Köln şi Munchen.

INTERVIURILE HotNews.ro