Sari direct la conținut

Israel: Doi dintre cei șase palestinieni care au evadat ca-n filme dintr-o închisoare de maximă securitate sunt încă în libertate

HotNews.ro
Israel: Doi dintre cei șase palestinieni care au evadat ca-n filme dintr-o închisoare de maximă securitate sunt încă în libertate

Poliţia israeliană a anunţat sâmbătă arestarea altor doi deţinuţi palestinieni care au evadat la începutul acestei săptămâni dintr-o închisoare de înaltă securitate din nordul Israelului, informează France Presse, preluată de Agerpres.

„Alţi doi prizonieri au fost capturaţi în urmă cu puţin timp (…) când se ascundeau într-o parcare pentru camioane”, a declarat poliţia israeliană, în timp ce numărul deţinuţilor arestaţi a urcat la patru din cei şase care au evadat luni din închisoarea Gilboa (nord).

Autorităţile israeliene i-au arestat vineri seară pe Mahmud Abdullah Ardah, 45 de ani şi încarcerat din 1996, şi pe Yaqub Qadri, 48 de ani, doi membri ai Jihadului Islamic, grup islamist armat palestinian, în localitatea arabă israeliană Nazaret, situată la aproximativ treizeci de kilometri distanţă de închisoarea Gilboa.

Sâmbătă dimineaţă, poliţia a anunţat arestarea lui Zakaria Al-Zubeidi, fostul şef al aripii armate a partidului laic Fatah în tabăra Jenin şi cel mai cunoscut dintre cei şase evadaţi, şi a lui Mahmud Ardah, în satul arab Shibli Umm al-Ghanam, la aproximativ zece kilometri est de Nazaret.

„Cei doi bărbaţi au fost capturaţi de o echipă formată din luptători ai unităţii speciale a poliţiei antiteroriste şi membri ai Shin Bet (serviciul de securitate internă) în urma unor intense căutări ale poliţiei din districtul nord, poliţiei de frontieră, unităţilor speciale ale armatei, Shin Bet şi IPS (serviciul închisorii)”, a declarat poliţia israeliană.

Cei şase deţinuţi palestinieni au evadat luni dimineaţă devreme printr-un tunel săpat sub chiuvetă într-o celulă, pentru a ieşi în afara închisorii printr-o gaură în pământ, o procedură aproape preluată dintr-un film de la Hollywood.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro