Sari direct la conținut

China consideră discursul de învestitură al noului președinte al Taiwanului drept o „recunoaștere a independenței Taiwanului”

HotNews.ro
Președintele Taiwanului Lai Ching-te, Foto: Ichiro Ohara / AP / Profimedia
Președintele Taiwanului Lai Ching-te, Foto: Ichiro Ohara / AP / Profimedia

China a calificat marți discursul de învestitură rostit cu o zi înainte de noul președinte al Taiwanului, Lai Ching-te, drept o „recunoaștere a independenței Taiwanului” și l-a amenințat cu „represalii”, potrivit AFP.

„Acest discurs poate fi descris ca o adevărată recunoaștere a independenței Taiwanului”, potrivit unui comunicat al Biroului chinez pentru afaceri cu Taiwan publicat în cursul serii, făcând referire la „represaliile” care vor urma.

Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP.

Ca şi predecesoarea sa, Tsai Ing-wen, Lai provine din Partidul Democratic Progresist (PDP) şi este de asemenea un promotor al independenţei faţă de China, descris însă drept „pragmatic”, menţionează AFP.

El şi-a moderat atitudinea, susţinând statu-quoul, însă Beijingul, care revendică Taiwanul drept provincie a Chinei, îl consideră şi pe el un „separatist periculos”.

Agenţia observă că în cei opt ani de mandat ai preşedintei Tsai, relaţiile între Taipei şi Beijing s-au deteriorat.

Dialogul direct s-a întrerupt din 2016, iar Lai, care a încercat să îl reia ar putea fi respins de partea chineză, apreciază AFP, pe baza opiniilor unor experţi.

În discursul de la învestitură, urmărit cu atenţie tocmai pentru a afla ce poziţie are noul preşedinte, Lai a cerut Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare împotriva Taiwanului”, să îşi asume alături de insula independentă de facto răspunderea faţă de omenire „de a menţine pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan şi în întreaga regiune” şi să urmărească „eliberarea lumii de teama războiului”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro