Sari direct la conținut

LIVE Război în Ucraina, ziua 973: Putin s-a întâlnit azi cu Xi și Modi, urmează Erdogan / Rușii spun că au distrus peste noapte drone aeriene și navale care atacau Crimeea

HotNews.ro
LIVE Război în Ucraina, ziua 973: Putin s-a întâlnit azi cu Xi și Modi, urmează Erdogan / Rușii spun că au distrus peste noapte  drone aeriene și navale care atacau Crimeea
Soldat ucrainean cu muniție pentru un tun autopropulsat M109 și comandanta unui pluton de artilerie de pe frontul din Donețk: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Vladimir Putin a deschis miercuri, la Kazan, summitul BRICS, spunând că reuniunea este un semn al apariției unei „lumii multipolare”. Adresându-se liderilor țărilor BRICS veniți la reuniune, inclusiv președintelui chinez Xi Jinping și premierului indian Narendra Modi, Putin a spus că împreună vor discuta „cele mai urgente probleme”, inclusiv „soluționarea conflictelor regionale”. „Procesul de creare a unei lumi multipolare este în curs de desfășurare, un proces dinamic și ireversibil”, a susținut el, potrivit AFP.

Evenimentele de marți, ziua 973 a războiului din Ucraina, LIVE:

Nu este de competența Germaniei să dicteze altor țări cum ar trebui să sprijine Ucraina, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al guvernului german, pe fondul dezbaterii privind răspunsul Coreei de Sud la posibila desfășurare de trupe nord-coreene în sprijinul Rusiei.

„Nu cred că depinde de noi aici să spunem altor țări cum ar trebui să își organizeze sprijinul pentru Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt la o conferință de presă obișnuită la Berlin, când a fost întrebat despre poziția guvernului cu privire la această problemă.

Germania l-a convocat miercuri pe însărcinatul cu afaceri al Coreei de Nord din cauza îngrijorărilor crescânde că Phenianul își consolidează sprijinul pentru Rusia în războiul din Ucraina.

„În cazul în care informațiile privind soldații nord-coreeni în Ucraina sunt adevărate și Coreea de Nord sprijină acum războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina cu trupe, acest lucru ar fi grav și ar încălca dreptul internațional”, a transmis ministerul de externe german.

Coreea de Nord a trimis 3.000 de soldați în Rusia pentru a o ajuta în războiul contra ucrainei, au declarat miercuri parlamentari sud-coreeni după ce au primit informații de la agenția secretă a țării.

Phenianul a promis să furnizeze în total aproximativ 10.000 de soldați, iar desfășurarea acestora ar trebui să se încheie până în decembrie, au declarat presei parlamentarii.

Atât Moscova, cât și Phenianu au negat informațiile privind soldații nord-coreeni care se îndreaptă spre câmpul de luptă, care au fost făcute și de Ucraina.

Serviciul Național de Informații din Coreea de Sud a spus vineri că Nordul a trimis aproximativ 1.500 de ilitari în Rusia cu o navă. (Reuters)

Consolidarea securității UE trebuie să fie o prioritate, a spus Kaja Kallas, avertizând că Europa trebuie să fie pregătită în timp ce Rusia și „parțial China” exploatează societățile deschise ale continentului, transmite Reuters.

„Securitatea europeană este profund personală pentru mine, ca originară dintr-o țară care le-a spus multă vreme celorlalți că visul imperialist al Rusiei nu a murit niciodată”, a declarat Kaja Kallas, cea care va deveni următoarea șefă a politicii externe europene.

„Prioritatea mea pe termen scurt trebuie să fie abordarea preocupărilor globale presante: Războiul Rusiei împotriva Ucrainei și consolidarea securității și apărării UE”, a spus fostul prim-ministru estonian, în răspunsuri scrise către membrii Parlamentului European.

Kallas, nominalizată de liderii europeni în iunie pentru a fi noul înalt reprezentant al blocului pentru afaceri externe, va prelua funcția de la Josep Borrell. Parlamentul European va organiza audieri în noiembrie pentru membrii viitoarei Comisii Europene.

Putin s-a întâlnit azi cu Xi și Modi, urmează Erdogan

Reprezentanţi ai Coreei de Sud urmează să sosească la începutul săptămânii viitoare la sediul NATO de la Bruxelles pentru a împărtăşi informaţii despre presupusul sprijin oferit de Coreea de Nord în ofensiva rusă în curs împotriva Ucrainei, informează miercuri dpa.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a subliniat urgenţa situaţiei marţi, în timpul unei conferinţe de presă cu premierul estonian Kristen Michal, precizând că subiectul principal al discuţiilor va fi acela menit să clarifice dacă Phenianul a trimis într-adevăr trupe în Rusia pentru a fi desfăşurate în Ucraina. Rutte a declarat că o astfel de acţiune ar constitui o escaladare semnificativă în război.

Vineri, serviciile de informaţii al Coreei de Sud (NIS) au acuzat armata nord-coreeană că a trimis deja 1.500 de soldaţi în Rusia pentru antrenament, în scopul de a fi desfăşuraţi ulterior în Ucraina. În total, potrivit NIS, Coreea de Nord a decis să trimită circa 12.000 de soldaţi, inclusiv unităţi speciale, pentru a spijini Rusia.

În timpul conferinţei de presă susţinute marţi seara la Tallin, Rutte a spus că el nu poate confirma deocamdată nicio implicare activă a unor soldaţi nord-coreeni în războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Oricum, a adăugat el, Seulul va oferi cele mai noi informaţii la începutul săptămânii viitoare. (Agerpres)

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a sosit miercuri dimineață în Rusia pentru a participa la summitul BRICS de la Kazan, unde joi ar trebui să discute despre Ucraina cu Vladimir Putin, o întâlnire care ar fi prima pe teritoriul rus din 2022.

Prin acest summit Brics, Vladimir Putin ar vresă să arate eșecul politicii occidentale de sancțiuni economice și de izolare diplomatică care vizează țara sa de la începutul agresiunii militare din Ucraina.

Înainte de deschiderea oficială a summitului, miercuri dimineață, liderul rus a avut marți un maraton de întâlniri bilaterale, inclusiv discuții cu președintele chinez Xi Jinping și cu premierul indian Narendra Modi.

O întâlnire cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan este, de asemenea, pe ordinea de zi de miercuri. Membră a NATO, Turcia nu este membră a BRICS și are relații atât cu Rusia, cât și cu Occidentul. (AFP)

Rusia a atacat Ucraina azi-noapte cu 81 de drone Shahed și de alte tipuri neidentificate și a lansat o rachetă ghidată X-31P de deasupra Mării Negre către Odesa, au anunțat pe Telegram forțele aeriene ucrainene.

Potrivit sursei citate, 57 de drone au fost doborâte în 12 regiuni ucrainene până la ora 9:00, 15 se pierduseră fără să-și atingă ținta și 9 încă erau la acea oră încă în spațiul aerian ucrainean. În postare nu se precizează ce s-a întâmplat cu racheta ghidată.

Armata rusă ar fi avut pierderi mari ieri

Ucrainenii afirmă că rușii au avut pierderi mari ieri: 1460 soldați, 9 tancuri, 30 alte blindate de luptă, 51 tunuri, 106 diferite vehicule și 10 echipamente speciale.

Statele Unite ale Americii şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu o ingerinţă rusă în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, scrutin ce se anunţă foarte strâns.

„Odată cu apropierea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în (Republica) Moldova, pe 3 noiembrie, SUA sunt îngrijorate că Rusia va încerca din nou să îi împiedice pe moldoveni să îşi exercite dreptul suveran de a-şi alege propriii conducători”, a declarat marți secretarul de stat american Antony Blinken într-un comunicat.

SUA au denunţat deja că Rusia „a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a perturba alegerile şi referendumul, cu scopul de a submina democraţia moldavă, în special prin intermediul unei finanţări ilicite, cumpărării de voturi, dezinformării şi activităţilor cibernetice rău intenţionate”. (AFP via Agrepres)

Ce vor discuta miercuri Putin și Erdogan

Înmulțirea atacurilor rusești asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră întârzie sosirea de ajutoare vitale către palestinieni și împiedică livrarea de cereale esențiale către sudul global, a declarat marți seara premierul britanic Keir Starmer.

„Atacurile fără discernământ ale Rusiei asupra porturilor din Marea Neagră subliniază faptul că Putin este dispus să se joace cu securitatea alimentară globală în încercarea sa de a forța Ucraina să se supună”, a spus Starmer, potrivit unui comunicat citat de Reuters.

„(Putin) face rău milioanelor de oameni vulnerabili din Africa, Asia și Orientul Mijlociu, pentru a încerca să obțină avantaje în războiul său barbar”, a declarat Starmer.

Reacția vine după ce ONU a spus luni că atacurile rusești asupra porturilor ucrainene din Marea Neagră au avariat după 1 septembrie șase nave civile, precum și infrastructura cerealieră, calificând intensificarea atacurilor drept „îngrijorătoare”. Potrivit Serviciului britanic de informații pentru apărare, a afirmat Starmer, cel puțin patru nave comerciale au fost lovite de proiectile rusești în Marea Neagră în perioada 5-14 octombrie.

Construcția de noi centrale electrice și a unui hub de gaze în Turcia va face parte din discuțiile pe care președintele rus Vladimir Putin le va purta miercuri cu președintele turc Tayyip Erdogan, transmite agenția rusă de știri RIA.

Citând o sursă diplomatică, RIA a scris că discuțiile, purtate în marja summitului BRICS în orașul Kazan din sudul Rusiei, ar putea include, de asemenea, unele detalii concrete suplimentare privind proiectele.

„Este foarte posibil ca cei doi lideri să dea instrucțiuni departamentelor relevante pentru a dezvolta aceste proiecte”, a declarat sursa citată de RIA.

Sinteza celor mai recente evenimente:

–––

Informațiile de marți, ziua 972 a războiului din Ucraina, au fost LIVE aici pe HotNews.ro


INTERVIURILE HotNews.ro