Sari direct la conținut

Puternic cutremur in Insula Sumatra: zeci de morti

HotNews.ro

Cel putin 82 de persoane, intre care si copii, au murit, marti dimineata, in urma unui seism puternic cu epicentrul in Insula Sumatra, a anuntat un oficial citat de agentia Antara.

Sute de cladiri au fost avariate, scriu agentiile internationale de presa.

Cutremurul care a zguduit Indonezia a fost simtit si in Singapore si Malaysia si a produs panica printre localnici.

Trei dintre victime au pierit intr-un incendiu izbucnit in urma cutremurului, anunta primarul orasului Solok, citat de AFP. Inca patru persoane au murit intr-o scoala elementara din acelasi oras.

In spitale au fost internate numeroase persoane cu oase rupte si taieturi.

La Padang, capitala insulei Sumatra de Vest, cutremurul a produs panica in randul locuitorilor, acestia temandu-se ca ar putea urma un val seismic. Autoritatile nu au declansat, insa, alerta de tsunami.

Institutul american de geofizica (USGS) a estimat magnitudinea cutremurului la 6,3 pe scara Richter. Seismul a avut adancimea de 30 km.

Agentia de la Singapore a anuntat ca seismul a avut 6.6 pe scara Richter si epicentrul in centrul Insulei Sumatra.

Sute de persoane plangand au fost evacuate, transmit agentiile internationale de presa.

Cutremurele sunt frecvente in Indonezia. Dupa un tsunami provocat de seismul din decembrie 2004, au murit sau au fost date disparute 170 000 de persoane in provincia Aceh.

Un cutremur de 6,2 care a zguduit insula Java, in luna mai 2006, a facut 5 700 de victime si a distrus a mii de locuinte, in zona Yogyakarta.

Cele 17 000 de insule ale Indoneziei se afla de-a lungul unei centuri cu o intensa activitate vulcanica si seismica, numita „cercul de foc al Pacificului”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro