Sari direct la conținut

Tehnologie de ultima ora la RAT Cluj

Buna ziua, Ardeal

In perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, Regia Autonoma de Termoficare Cluj a demarat un amplu program de modernizare a instalatiilor din dotare, care va avea ca rezultat imbunatatirea performantelor acestei institutii.

Dan Cupsa, director tehnic al Regiei Autonome de Termoficare (RAT) Cluj, a avut amabilitatea sa ne ofere cateva detalii cu privire la investitiile de ultima ora ale Regiei.

Reporter: Noile centrale exploatate de Regia Autonoma de Termoficare functioneaza pe baza unei tehnologii de ultima ora, cogenerarea. Ce este de fapt aceasta?

Dan Cupsa: Cogenerarea este producerea concomitenta, cu aceeasi instalatie, a energiei termice si electrice.

Instalatiile de cogenerare au cunoscut o dezvoltare puternica in ultimele doua decenii, datorita crizelor energetice cu care ne confruntam si ca urmare a Protocolului de la Kyoto, referitor la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera.

Rep.: Ce avantaje are acest sistem de cogenerare fata de tehnologia folosita pana in prezent?

D.C.: O prima realizare in domeniul cogenerarii o reprezinta „insula de energie” formata din patru centrale termice: CT 1, 2, 3 si 8 Gheorgheni. Cele patru centrale au fost interconectate.

CT 3 Gheorgheni a fost echipata cu doua unitati de cogenerare a 300 kW electric si 490 kW termic, fiecare, si trei cazane de inalta performanta, cu putere de 3500 kW. CT 1 si 2 Gheorgheni au fost transformate in puncte termice, rezultand „Insula de energie” echipata cu cinci cazane ultramoderne si trei unitati de cogenerare.

Rep.: Ce proiecte mai aveti pe aceasta linie?

D.C.: Cogenerarea a fost implementata si la Centrala termica Zonala. Toate centralele din Cluj-Napoca care functioneaza pe principiul cogenerarii sunt realizate de SC Colonia Cluj-Napoca Energie SRL, o societate romano-germana, in care partea romana este reprezentata de Regia Autonoma de Termoficare. Pe viitor, vom implementa noua tehnologie si in alte centrale termice.

Rep.: Ce lucrari de investitii mai aveti in curs de derulare pe acest an?

D.C.: Dorim sa finalizam partea de 6 kV din cadrul postului de transformare a energiei electrice 10/6 kV propriu Centralei Termice Zonale (CTZ). Efectul acestei investitii va fi reducerea costurilor de achizitie a energiei electrice, datorita faptului ca Regia Autonoma de Termoficare va avea calitatea de consumator direct racordat la reteaua Electrica.

Vom avea, cu aceasta ocazie, si un grad sporit de siguranta in exploatare. Vrem sa realizam si o instalatie de degazare a apei de adaos din CTZ. Rezultatul va fi o crestere a duratei de viata a echipamentelor de producere a energiei termice precum si a retelei de transport a apei fierbinti.

In cursul anului vom intocmi un studiu de fezabilitate si un proiect tehnic privind reabilitarea retelei de transport apa fierbinte. Aceasta reabilitare are ca scop reducerea substantiala a pierderilor de energie termica si apa fierbinte.

Rep. De unde veti avea fonduri pentru aceste investitii?

D.C.: O mare parte din bani ii vom primi de la bugetul de stat prin Ordonanta de Urgenta 48/2004. Acesti bani, impreuna cu cei pe care ii primim de la bugetul local, vor sprijini aceste proiecte, dar si cele ce vizeaza automatizarea.

Vom moderniza cazanul de apa fierbinte de la CTZ. Asta inseamna ca vom avea o mai mare siguranta in functionare si o reducere semnificativa a consumului de gaz prin adaptarea rapida a puterii cazanului la cerintele consumatorilor.

Se vor schimba si electropompele cu grad avansat de uzura din 60 de centrale si puncte termice aflate in exploatarea regiei.

Rep. : Ce mai cuprinde programul de investitii al Regiei Autonome de Termoficare?

D.C.: Avem in programul de investitii realizarea unor studii de fezabilitate si proiecte tehnice care ne vor permite realizarea a inca doua „insule de energie”. Dupa ce vom avea rezultatele studiilor de fezabilitate vom stabili locatia exacta a acestor doua obiective.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro