Judecatori CCR: Unele decizii ale Curtii, pasi semnificativi in transformarea republicii din semiprezidentiala in prezidentiala
Patru judecatori ai Curtii Constitutionale a Romaniei – Valentin Zoltan Puskas, Acsinte Gaspar, Ion Predescu si Tudorel Toader – acuza, intr-o opinie separata, ca deciziile CCR de genul celei din 26 septembrie prin care s-a constatat ca sunt neconstitutionale dispozitiile art. 3, art. 18 si art.19 din Legea privind cooperarea intre Parlament si Guvern in domeniul afacerilor europene reprezinta pasi semnificativi realizati in transformarea unei republici semiprezidentiale intr-una prezidentiala, scrie Agerpres.
‘Astfel cum am aratat si in cadrul opiniei separate la decizia din 7 februarie 2008, astfel de decizii ale Curtii Constitutionale reprezinta pasi semnificativi realizati – prin intermediul instantei constitutionale – in transformarea unei republici semiprezidentiale intr-una prezidentiala, in conditiile in care niciuna dintre cele doua variante nu reprezinta cea mai buna solutie pentru statele care au fost tributare unui regim totalitar’, sustin cei patru judecatori in opinia separata formulata la decizia privind Legea privind cooperarea intre Parlament si Guvern in domeniul afacerilor europene.
Ei considera ca, in dezacord cu solutia adoptata – cu majoritate de voturi – prin decizia din 26 septembrie, sesizarea parlamentarilor PDL trebuia respinsa ca neintemeiata.
Judecatorii subliniaza ca art.18 alin.(1) din legea criticata care prevede ”conducatorul delegatiei Romaniei la reuniunile Consiliului European este presedintele Romaniei sau primul-ministru al Guvernului Romaniei” este formulat chiar in sensul deciziei Curtii din 27 iunie, la care au formulat, de asemenea, opinie separata.
‘Ca norma de drept european, art.15 alin.(2) din Tratat prezinta o solutie alternativa privind compunerea Consiliului European de a fi reuniunea sefilor de state sau de guverne ale statelor membre. Rezulta ca textul criticat a transpus la nivel legal dispozitiile tratatului si le-a raportat la situatia Romaniei. Acesta nu contine, din punct de vedere al continutului normativ, nici o adaugire fata de tratat. Astfel cum am subliniat in cadrul opiniei separate formulate la decizia din 27 iunie 2012, ”art.80 din Constitutie defineste rolul si pozitia presedintelui Romaniei in cadrul sistemului constitutional al tarii”, se arata in opinia separata.
Judecatorii precizeaza ca acest articol reglementeaza o reprezentare generala, presedintele reprezentand statul roman atat pe plan extern, cat si pe plan intern, dar atributiile exclusive conferite de Constitutie sunt reglementate in art.85-94 din Constitutia Romaniei.
‘Nicio prevedere nu se refera insa la dreptul exclusiv al presedintelui de a reprezenta Romania la Consiliul European sau la alte intruniri internationale. Reprezentarea la care se refera art.80 din Constitutie se intalneste in cvasimajoritatea Constitutiilor statelor membre ale Uniunii Europene, fara ca acest lucru sa insemne ca presedintele statului are dreptul exclusiv de a participa la reuniunile Consiliului European (a se vedea, cu titlu exemplificativ, art.59 alin.(1) din Legea fundamentala a Germaniei, art.65 alin.(1) din Constitutia federala a Austriei, art.120 din Constitutia Portugaliei, art.126 alin.(1) coroborat cu art.133 alin.(1) din Constitutia Poloniei, art.9 alin.(3) lit.a) din Legea fundamentala a Ungariei, art.63 alin.(1) lit.a) din Constitutia Republicii Cehe, art.36 alin.(1) din Constitutia Greciei etc.); mai mult, reprezentarea acestor state in Consiliul European revine primului-ministru. In consecinta, o asemenea dispozitie constitutionala nu echivaleaza cu existenta unui drept absolut de reprezentare a statului’, se spune in document.
Ei arata ca, in cazul Romaniei, sintagma ”reprezinta statul roman” consacra rolul institutiei presedintelui republicii in cadrul sistemului constitutional din Romania, acest rol sistemic are in vedere faptul ca acesta isi exercita atributiunile prevazute prin Constitutie in aceasta calitate si ca participa atat la conducerea politicii interne, cat si a celei externe.
‘Acestui principiu larg nu i se pot atasa alte valente si intelesuri, el vizand in totalitate numai atributiunile prevazute expres in sarcina presedintelui republicii prin Constitutie; or, in domeniul politicii externe, este aplicabil art.91 din Constitutie. (…) De asemenea, retinem ca a califica regimul politic romanesc ca fiind unul semiprezidential nu implica si dreptul exclusiv al presedintelui republicii de a angaja statul in cadrul reuniunilor Consiliului European, iar Guvernul sa aiba in competenta doar punerea in executare a ceea ce se decide’, se mai precizeaza in document.
In opinia acestora, pentru calificarea regimului politic din Romania, se poate lua in considerare notiunea de regim parlamentar rationalizat, regim in care accentul cade pe evitarea conflictelor institutionale si pe asigurarea unei majoritati parlamentare pentru sustinerea Guvernului, deci, pe evitarea instabilitatii guvernamentale.
‘Aceasta ‘rationalizare’ implica reglementarea de o maniera complexa si sofisticata a raporturilor dintre Guvern si Parlament si limiteaza jocul principalelor elemente ale parlamentarismului in scopul de a evita deriva sistemului si instabilitatea guvernamentala. Asadar, consideram ca, in Romania, o atare constructie juridica poate fi acceptata, intrucat Guvernul este si ramane responsabil numai in fata Parlamentului, nu si in fata presedintelui republicii, fiind si protejat in consecinta prin mai multe prevederi constitutionale (cele referitoare, spre exemplu, la numirea Guvernului, la limitarea mijloacelor prin care acesta poate fi demis etc), tocmai pentru a se evita instabilitatea guvernamentala’, subliniaza cei patru judecatori.
Ei mai arata ca art.18 alin.(2) din lege prevede existenta unei negocieri intre Guvern si presedintele republicii pentru reprezentarea Romaniei la Consiliul European si ca in logica deciziei din 27 iunie o atare negociere trebuie sa existe pentru a se acorda acea delegare expresa a atributiunii de reprezentare.
‘Presedintele trebuie sa se consulte cu primul-ministru pentru a-i delega atributiunea (de fapt, corect ar fi fost ‘delegarea exercitarii atributiunii’, si nu delegarea atributiunii), el nu poate printr-un act de vointa pur si simplu sa delege exercitarea unei atributiuni daca cel delegat nu poate, pentru motive constitutionale, legale sau chiar de oportunitate, sa preia un atare mandat de reprezentare (daca se discuta la Consiliul European aspecte care vizeaza relatiile externe ale Uniunii, relatii cu terte state etc.). Asadar, in momentul de fata, in logica deciziei din 26 septembrie, presedintele republicii poate delega exercitarea unei atributiuni exclusive fara nicio consultare cu cel caruia i se deleaga aceasta’, sustin ei.
Judecatorii CCR atrag atentia ca o atare orientare pune Guvernul intr-o pozitie de subordonare fata de presedinte, ceea ce este inacceptabil.
EI apreciaza ca atunci cand este vorba de o disputa politica Presedinte – Guvern, Parlamentul, in calitatea sa de ”organ reprezentativ suprem al poporului roman”, este cel care trebuie ”sa transeze aceasta disputa politica”.
In ceea ce priveste art.19 din legea criticata, acestia arata ca reprezinta texte procedurale pe care Guvernul trebuie sa le urmeze in cazul in care conducatorul delegatiei este primul-ministru.
”Guvernul, ca si conducatorul sau, isi desfasoara activitatea sub controlul parlamentar (conform art.111 din Constitutie), astfel incat, in mod evident, solutia legislativa promovata nu putea fi alta, mandatul Guvernului trebuind a fi supus controlului organului reprezentativ suprem al poporului roman, Parlamentul’, mai precizeaza cei patru judecatori.