Sari direct la conținut

Vanzari in crestere cu 29% pentru Mobexpert in primul semestru

HotNews.ro

Vanzarile Mobexpert au inregistrat in primul semestru o crestere medie de 29% fata de perioada similara a anului trecut, se arata intr-un comunicat al producatorului de mobila. Exporturile catre pietele occidentale au inregistrat o scadere de aproximativ 4% fata de primul semestrul al anului 2006 si se inscriu in tendinta descrescatoare moderata inregistrata in ultimii 2-3 ani.

Potrivit reprezentantilor Mobexpert, cresterile obtinute depasesc pentru intreaga activitate de retail valorile anterior prognozate de companie pentru aceasta perioada.

Noile colectii au fost un motor important al cresterii in aceasta perioada, reprezentand peste 50% din vanzari. Totodata, mobilierul de birou a inregistrat vanzari cu 17% peste cele din acceasi perioada a anului trecut.

Conform analizelor Mobexpert, un alt factor ce a propulsat volumul de vanzari a fost cresterea gradului de acoperire cu stoc, fapt care a permis ca produsele principale ale magazinelor Mobexpert sa poata fi gasite in depozite in proportie de peste 90%.

„Privim rezultatele obtinute ca fiind o validare a deciziilor de innoire sistematica a portofoliului, de control al lantului productie-distributie si de monitorizare continua a dorintelor clientilor nostri”, a declarat Dan Sucu, presedintele grupului Mobexpert.

Strategia de dezvoltare a Grupului Mobexpert se concentreaza pe consolidarea la nivel regional a brandului Mobexpert.

Pentru semestrul doi, compania a planificat deschiderea primului hipermagazin din afara granitelor tarii, la Sofia.

Pana in 2011, Mobexpert isi propune sa opereze 25 de hipermagazine la nivelul intregii regiuni. De asemenea, investitiile vor continua sa se desfasoare pe liniile programate: relocarea fabricilor de la Targu-Mures in noul parc industrial, restructurarea logistica, tehnologie si design.

Grupul Mobexpert este unul din cei mai importanti jucatori pe piata de mobilier din Romania, si detine doua marci: Mobexpert – hipermagazine si magazine de mobilier de casa si decoratiuni, si Mobexpert Office – mobilier pentru birou si colectivitati.

La finele anului trecut, cifra de afaceri a grupului s-a ridicat la 150 de milioane de euro. Reteaua Mobexpert numara patru hipermagazine in Bucuresti si un Hipermagazin in Brasov si 27 de magazine in tara. In afara Romaniei, Mobexpert Office este prezent in Sofia (Bulgaria) si in Belgrad (Serbia) si exporta produse in Franta, Germania, Olanda.

Infiintat in 1993, Grupul Mobexpert cuprinde zece fabrici de mobila, cinci firme de import si de logistica si compania de imobiliare Domus Mex.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro