Sari direct la conținut

Franco Frattini: Coruptia la nivel inalt ramane o problema atat pentru Romania, cat si pentru Bulgaria

HotNews.ro

Rapoartele privind progresele Romaniei si Bulgariei in domeniul justitiei au fost prezentate, miercuri, la Bruxelles, de vicepresedintele Comisiei Europene, Franco Frattini – comisarul pentru justitie, libertate si securitate. Demnitarul european a precizat ca documentul este unul echilibrat si transparent, care nu are rolul de a sublinia greselile, ci de a prezenta domeniile cu probleme.

Fragmente din declaratia comisarului Frattini:

  • Constatam cu satisfactie ca in Romania s-a costituit ANI, deci prevederile UE au fost indeplinite
  • Bulgaria a adoptat o reforma constitutionala foarte importanta impreuna cu expertii europeni
  • Aceasta reforma mai trebuie, insa, tradusa in legislatia bulgara
  • Consideram ca s-a indeplinit in mare obiectivul stabilit de Uniunea Europeana
  • Printre punctele forte: masuri pentru combatarea micii coruptie, la frontiera, mai ales in Bulgaria
  • Coruptia la nivel inalt este inca o problema, ambele guverne sunt constiente de acest lucru
  • S-au subliniat aspecte importante in ambele rapoarte
  • Consider ca prin adoptarea acestui raport, Colegiul Comisarilor a fost credibil si in masura sa asigure o prezentare echilibrata
  • Nu vrem sa subliniem greselile si sa aratam cu degetul, insa trebuie sa fim transparenti, cinstiti si sa precizam domeniile in care mai sunt necesare progrese
  • Este in primul rand in interesul cetatenilor bulgari si romani, nu este in interesul Bruxelles-ului
  • Prin acest raport vrem sa dam sfaturi si nu sa aratam cu degetul
  • Vom continua sa urmarim procesul de consolidare si aplicare a procesului de reforma
  • In unele ziare am vazut niste informatii gresite despre unele sectiuni ale raportului nostru
  • Raportul nu este un exercitiu de acuzare a nimanui
  • Cooperarea cu cele doua guverne a fost foarte buna
  • Comisia trebuie sa arate populatiei rezultatele concrete din cele doua tari
  • Rapoartele s-au bazat pe datele tehnice furnizate de experti
  • ARHIVĂ COMENTARII
    INTERVIURILE HotNews.ro