Sari direct la conținut

Inmatricularea masinilor a crescut cu 29,2% in ultimele opt luni

HotNews.ro

Numarul inmatricularilor de automobile noi din Romania a fost in primele opt luni de 209.138, cu 29,2% mai mult decat in perioada similara a anului trecut, potrivit Asociatiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). In aceeasi perioada, in Europa au fost inregistrate 10.823.580 de masini noi, in crestere cu 1% fata de perioada ianuarie – august 2006.

In ceea ce priveste principalele piete europene, in primele opt luni, numarul de inmatriculari a crescut in Italia (7,3%) si Marea Britanie (4,9%), iar in Franta a ramas constant.

Totodata, piata germana a scazut cu 7,6%, iar cea spaniola cu 1,5%.

Marea majoritate a noilor state membre UE au inregistrat cresteri semnificative ale numarului de inmatriculari in perioada mentionata, cele mai importante evolutii fiind raportate de Polonia (24,6%) si Romania (29,9%).

In Europa, in perioada ianuarie – august, cele mai multe automobile au fost comercializate de grupul Volkswagen, respectiv 2.139.866 unitati, avand o cota de 19,8%, fiind urmat de PSA Peugeot Citroen si Ford, cu 1.419.713 automobile si o cota de 13,1%, respectiv 1.133.926 vehicule si 10,5% din piata.

Grupul Renault, din care face parte si Dacia, se afla pe locul cinci in acest clasament, cu 936.003 de unitati vandute.

Vanzarile Dacia la nivel global au crescut in primele opt luni ale anului cu 13,8%, comparativ cu perioada similara a anului trecut, pana la 151.141 unitati, conform datelor grupului Renault. La nivel european, constructorul roman a inregistrat o majorare a numarului de autoturisme vandute de 20,9%, la 114.487 unitati,

Aceasta face ca Dacia sa detina pe piata europeana o cota de 1,1%, dupa ce in perioada similara a anului trecut cota de piata a constructorului pitestean era de 0,9%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro