21 mai • Opinii Colaborarea dintre Securitate şi K.G.B. pe teme de spionaj şi contraspionaj (septembrie 1962) Subiectul de faţă nu constituie o noutate în analiza istorică, însă un document păstrat în arhivele de la Bucureşti poate să ajute la prezentarea unor idei şi puncte de vedere privind schimburile de informaţii efectuate… Share
20 mai • Opinii Printr-un vot în parlament, politicul consideră că vom deveni independenți energetic. Experții se tem însă că repetăm erorile Germaniei Share
19 mai • Opinii Insecuritatea regională și căutarea rezilienței pentru Moldova – pe bază de asistență de la UE sau NATO? Share
16 mai • Opinii Cătălin Botoșineanu: In căutarea unui trecut, dar nu a celui oficial. Documentele clasificate și memoria recentă în România post-decembristă Share
13 mai • Opinie Școala în care ar trebui să-i învăț pe elevi filosofie este o clădire veche de trei secole, fostă mănăstire, gimnaziu al ordinului catolic premonstratens, fostă academie de drept… Share
11 mai • Opinii Conferința „Viitorul Europei” la final. Consultarea cetățenească s-a încheiat, urmează negocieri dificile care pot redefini Uniunea Share
10 mai • Opinii Cum ar putea gazele din Marea Neagră să contribuie cu peste 30.000 de euro la pensia fiecărui român Share
7 mai • Opinii Este libertatea academică în pericol? Despre dezechilibrul ideologic și deriva către „monocultura” de stânga în universități Share
6 mai • Opinii CESE marchează Ziua Europei 2022 (#EuropeDay2022) cu atenția îndreptată asupra războiului din Ucraina și asupra viziunii tinerilor europeni pentru viitor Share
5 mai • Opinii Noile tendințe în agresiunea împotriva Ucrainei, sancțiunile occidentale și arma energetică rusească Share
30 apr. • Opinii Ambasadorul sovietic Vasili I. Drozdenko şi sarcinile ataşaţilor militari ai ţărilor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia acreditaţi la Bucureşti (23 februarie 1977) Share
27 apr. • Opinii Cum poate Vladimir Putin să le vândă rușilor iluzia victoriei în războiul din Ucraina? Share
26 apr. • Opinii Macron câștigă referendumul anti-Le Pen. Lecțiile prezidențialelor în așteptarea parlamentarelor din iunie Share
26 apr. • Opinii Conducte pentru transportul de gaz metan şi de petrol în România şi în ţările membre ale C.A.E.R. (1955-1984) Share
23 apr. • Opinii Viktor Orban a învins în Ungaria. A pierdut la Bruxelles, la Washigton și-n alte capitale Share
21 apr. • Opinii Dialogul Moldovei și Georgiei cu UE și NATO – în căutare de atenție externă și resurse pentru reziliența de stat Share
21 apr. • Opinii Sorin ioniță: Cum de-nazificăm Rusia (II). Trista soartă a liberalismului rusesc de tranziţie Share
20 apr. • Opinii Angajamentul civic al clujenilor într-o lună de autorecenzare pentru Recensământul Populației și Locuințelor Share
19 apr. • Opinii Polonia 1939 – Ucraina 2022. Lecţiile începutului celui de-al Doilea Război Mondial Share
18 apr. • Opinii Neașteptata revanșă a ruralului la jumătatea autorecenzării. Recensământul pe care îl facem (2) Share
17 apr. • Opinii Energia electrică – primele trei luni din ultimii trei ani. Prețuri în piață mai mari de patru ori Share
13 apr. • Opinii Războiul din Ucraina și unele mutații geopolitice în bazinul Mării Negre și al Mediteranei orientale Share
11 apr. • Analiza Alexandru Gussi: Revoluția franceză din urne. De ce Marine Le Pen e acum favorită Share
11 apr. • Opinii „Sunt decenii în care nu se întâmplă nimic; și sunt săptămâni în care se întâmplă decenii” Share
11 apr. • Opinii Fonduri europene și transporturi: de ce e România altfel (decât Polonia)? (III). Cadrul financiar 2021-2027 și Fondul de Reziliență: autostrăzile românești, salvate de coronavirus Share
7 apr. • Opinii „Noua” agendă europeană a Moldovei, unirea cu România și separarea de regiunea transnistreană Share
5 apr. • Opinii Solidaritate cu jurnalista Emilia Șercan. Sute de oameni implicați în viața publică si culturală semnează un apel public Share
4 apr. • Opinii Emilia Șercan: “Autoritățile statului au orchestrat o operațiune de kompromat împotriva mea. Acum încearcă să o mușamalizeze” Share
3 apr. • Opinii “Suntem ruşi, adevărul e cu noi”. O privire asupra fascismului de masă în Rusia Share
2 apr. • Opinii Traian Băsescu și Securitatea. Dar Ion Iliescu? Gesticulație etică până la parodie Share