joi 8 ianuarie
Poliția londoneză l-a angajat pe unul dintre cei mai periculoși prădători sexuali din Marea Britanie fără să-l verifice
Mii de agenți de poliție din Londra, dintre care unul condamnat în 2023 pentru zeci de violuri, au fost angajați fără să fie supuși controalelor de securitate prevăzute de regulament, potrivit unui raport publicat joi…Proteză de genunchi personalizată în timp real, cu robotul ROSA. Dr. Mircea Tăbăcar, MedLife Humanitas: „Încercăm să aducem genunchiul la starea dinainte de artroză“
Durerea de genunchi care nu mai cedează la medicamente, unguente, infiltrații sau fizioterapie ajunge, uneori, într-un punct în care singura soluție realistă rămâne operația. Pentru o pacientă de aproximativ 65 de ani, cu deformare progresivă…Fostul viceprimar USR al Brașovului Flavia Boghiu, achitată în dosarul în care a fost acuzată de abuz în serviciu
Tribunalul Brașov a decis joi, 8 ianuarie, achitarea Flaviei Boghiu, fost viceprimar al Brașovului, și a Cristinei Manolache, șef al Serviciului Administrarea Patrimoniului și Urbanism Comercial (SAPUC) din Primăria Brașov, pe motiv că fapta nu…Schimbare în juriu pentru cel mai urmărit show de divertisment din România
„Românii au talent” revine începând de vineri, 23 ianuarie 2026. Pro TV anunţă un sezon marcat de o schimbare majoră în componenţa juriului, scrie Pagina de Media. Marea noutate a sezonului 16 este prezenţa actriței…Premierul Pedro Sanchez anunță că este dispus să trimită soldați spanioli în Palestina și în Ucraina
Premierul socialist spaniol Pedro Sánchez s-a declarat joi dispus să trimită soldați „în Palestina” pentru menținerea păcii „atunci când se va ivi această oportunitate”, așa cum intenționează să facă și în Ucraina, transmite France Presse.…Irakul a anunțat că va naționaliza câmpul petrolier West Qurna-2, cel mai mare al Lukoil din afara Rusiei
Guvernul Irakului a aprobat planurile de naționalizare a operațiunilor de la câmpul petrolier „West Qurna-2”, unul dintre cele mai mari din lume, pe măsură ce autoritățile caută să evite perturbările cauzate de sancțiunile impuse de…„Trebuie să fim pregătiți de o confruntare directă cu Trump”. Ce opțiuni are de fapt Europa pentru a proteja Groenlanda în fața poziției tot mai agresive a SUA
Politicienii europeni au început să discute despre un plan necesar pentru protejarea Groenlandei, în contextul declarațiilor tot mai agresive făcute în ultimele zile de administrația lui Donald Trump, care și-a exprimat repetat intenția de a…Incendiu la Ministerul Finanţelor, cu degajări de fum la acoperiș. De la ce a pornit focul
Incendiul a izbucnit joi după-amiază, în clădirea Ministerului Finanțelor din București, după ce au luat foc mai multe deşeuri dintr-un canal tehnologic. Angajații nu au fost evacuați din clădire. „În urmă cu scurt timp am…Avertismentul DSU după alertele emise de ANM de vreme rea
Departamentul pentru Situații de Urgență a emis o serie de recomandări pentru populație, în contextul în care meteorologii au emis mai multe avertizări de cod portocaliu și galben de ninsori viscolite. Alertele meteo vizează fenomene…Președintele Germaniei acuză SUA că distrug ordinea mondială într-un mesaj fără echivoc în care vorbește de un „bârlog de tâlhari”
Președintele german Frank-Walter Steinmeier, a criticat dur politica externă a Statelor Unite sub președintele Donald Trump și a îndemnat lumea să nu permită ca ordinea mondială să degenereze într-un „bârlog de tâlhari”, în care cei…Lupta unui cuplu româno-olandez cu infertilitatea. După ani de tratmente în Olanda, au obținut sarcina la o clinică din Spania, folosind ovocite donate
Infertilitatea e o luptă tăcută, adesea plină de incertitudine și durere. Lucian și Naomi au trăit o astfel de călătorie, o poveste care a început în 2021 și care a implicat nu doar multe eforturi…SuperLiga: Ciprian Deac nu a fost luat în cantonament, iar CFR Cluj i-a propus altceva
Ciprian Deac (39 de ani), unul dintre jucătorii emblematici din istoria celor de la CFR Cluj, nu a fost luat în cantonamentul de iarnă, scrie Orange Sport. Daniel Pancu a luat decizia să meargă în…SuperLiga: Metaloglobus a împrumutat un jucător de la Sepsi
Metaloglobus speră să evite retrogradarea, iar pentru asta încearcă să-i îmbunătăţească lotul lui Mihai Teja, scrie Prima Sport. Nou-promovata este ultima în Superligă, cu 11 puncte după 21 de etape, la două distanţă de Hermannstadt…Șefa TVR, ieșire publică după ce a fost acuzată că vrea să dea mulți bani Antenei 1
Adriana Săftoiu confirmă negocierile cu Antena 1, însă lansează un avertisment: „Totul e pe cârpeală! E grav”. Toate informațiile, pe Golazo.roUn turc care a câștigat milioane după ce a aprovizionat cu bărci traficanții de migranți din Canalul Mânecii, condamnat
Cetățeanul turc a furnizat mii de ambarcațiuni mici și motoare traficanților de persoane din Canalul Mânecii, o rută periculoasă folosită de migranții care vor să ajungă în Anglia. Pentru fiecare barcă cu motor, el cerea…Pedepsit de justiția franceză, Lidl renunță la campaniile pentru care a plătit sute de milioane de euro: „Această situație este destul de greu de înțeles”
Lidl, al doilea cel mai mare cumpărător de publicitate din Franța, va renunța la reclamele difuzate pe televiziunile franceze din cauza regulilor prea stricte, la jumătate de an după ce a fost condamnat de justiție…Trenurile au avut și întârzieri de patru ore între București și Ploiești, din cauza unor probleme la instalația de dirijare a traficului
Miercuri seara au fost mari probleme tehnice în circulația trenurilor între București și Ploiești, iar CFR Călători a anunțat că, în total, 43 de trenuri au acumulat peste 6.500 de minute întârziere. Miercuri seară, o…Șeful Poliției Municipiului Sibiu se pensionează la 48 de ani. „Mă voi duce către partea de instructor de înot”
Sebastian Veștemeanu a fost la conducerea Poliției Municipiului Sibiu din 2018, iar anul acesta va împlini 48 de ani, transmite Turnul Sfatului. Sebastian Veștemeanu, șeful Poliției Municipiului Sibiu, s-a pensionat. Întrebat ce va face, după pensionare,…Cum un profesor de la Universitatea Cornell din SUA a dat afară din clasă un student israelian și de ce asta poate că ne privește și în România
Trump și populismul de dreapta din Europa au apărut pe fondul eșecurilor liberale. Recent, AUR a anunțat că va merge în SUA. Vă amintiți cum a fost când a mers în SUA Klaus Iohannis? Profesorul…StartupCafe.ro: Business CheckIn. De la banking la modă: Cecilia duce mai departe pasiunea pentru fashion, moștenită din familie
Timp de 17 ani, Cecilia Codreanu a lucrat într-un sistem construit pe cifre, proceduri și previzibilitate. În paralel, a purtat cu ea o moștenire tăcută: croitoria, o meserie transmisă în familie de trei generații. În…Dobânzi sub nivelul inflației, imobile “second-hand” care să câștige teren- la ce ne putem aștepta în acest an
Noile modificări legislative conturează o imagine clară pentru 2026 în piața imobiliară și cea de creditare. Legea Nordis protejează cumpărătorii, dar limitează dezvoltatorii mici și medii, în timp ce cota majorată de TVA dă un…Matt Damon spune că a fost nevoit să slăbească până la greutatea din liceu pentru noul film în care joacă un erou mitic al Greciei Antice: „Toată lumea a ajuns la limită cu filmul acesta”
Actorul american Matt Damon a dezvăluit că a slăbit atât de mult pentru „Odiseea”, noul film al regizorului Christopher Nolan și unul dintre cele mai așteptate în 2026, încât, la un moment dat în timpul…Nu toți șomerii sunt la fel. Datele spun povestea unei generații blocate, unde șomajul tinerilor atinge 26,9%
Rata șomajului a ajuns la 6,0% în noiembrie 2025, în creștere față de octombrie și cu un punct procentual peste valoarea de la începutul anului. Datele provin din comunicatul lunar al Institutului Național de Statistică,…Povestea lui Bogdan Țîru, de la primul pas făcut în Academia Hagi, când avea 14 ani: “Aici am învățat să nu mă dau bătut”
Bogdan Țîru este unul dintre primii fotbaliști pe care Gică Hagi i-a avut la Academie de la început de drum. Fundașul ajuns la 30 de ani vorbește despre cum e să crești într-un sistem construit…Harta zonelor din România cu cel mai mare strat de zăpadă
Joi dimineață era strat de zăpadă de peste 20 cm în unele zone din Transilvania, Maramureș și Crișana, în timp ce la munte, grosimea stratului de zăpadă trece de 150 cm, arată harta ANM. La…Avertizări în serie emise de ANM: ger, ninsoare, viscol. În anumite zone, se vor înregistra și temperaturi de -15 grade
Administrația Națională de Meteorologie a transmis joi dimineață o serie de coduri galbene și portocalii în care avertizează că mari porțiuni de țară vor fi afectate de ger, ninsori și viscol. Pe lângă avertizările pentru…Trump cere Congresului o creștere masivă a bugetului apărării, aflat deja la un nivel record, și invocă „vremuri foarte tulburi și periculoase”
Creșterea uriașă propusă a cheltuielilor pentru apărare vine în contextul în care Trump a folosit din ce în ce mai mult armata pentru a-și atinge obiectivele de politică externă în timpul celui de-al doilea mandat,…Avertizare meteo pentru București. Atenție la următoarele ore
A nins puternic în București joi dimineață, fiind prima ninsoare din acest an. Meteorologii anunță că ninsoarea va continua toată ziua, până diseară la ora 23.00, perioadă când este în vigoare o alertă cod galben.…VIDEO. Cum arată și cum se mișcă robotul care va începe să muncească într-o fabrică de mașini din 2028
Compania Boston Dynamics, deținută de coreenii de la Hyundai, a prezentat public pentru prima dată luni, la expoziția tehnologică CES, robotul său umanoid Atlas, intensificând concurența cu Tesla și alți rivali în construirea de roboți…Catedrala Națională se închide pentru continuarea lucrărilor. Ultima zi când mai poate fi vizitată
Joi, 8 ianuarie, este ultima zi în care credincioşii mai pot vizita Catedrala Naţională. De mâine, catedrala urmează să fie închisă, din nou, pentru continuarea lucrărilor la interior, a anunțat Patriarhia Română. Catedrala Naţională a…VIDEO Un agent ICE a împușcat mortal o femeie în Minneapolis. Reacție furioasă a primarului: „Plecați dracului din oraș”. JD Vance spune că victima „și-a făcut-o cu mâna ei”
Un agent al serviciului de imigrări din SUA a împușcat și ucis miercuri o femeie de 37 de ani, cetățean american, în mașina ei din Minneapolis, acesta fiind cel mai recent act de violență din…VIDEO Un bărbat din Ploiești a sunat la 112, convins că taximetristul e băut, dar el a fost cel amendat de polițiști
Un ploieștean a primit amendă 2.000 de lei după ce a sunat la 112 să reclame că șoferul de taxi cu care se deplasa era sub influența alcoolului. Testat cu etilotestul, șoferul de taxi a…Probleme medicale pentru un astronaut de pe Stația Spațială Internațională, NASA analizează readucerea echipajului său pe Pământ
NASA ia în considerare o întoarcere anticipată a unui astronaut și a echipajului său de pe Stația Spațială Internațională (ISS) din cauza unei probleme medicale pe care agenția americană nu a precizat-o, transmite Reuters. Informația…Câte zile libere ți-au mai rămas anul acesta. România se află în vârful clasamentului european după numărul zilelor libere legale
Pentru anul 2026, România se află în vârful clasamentului european al țărilor după numărul zilelor libere legale, depășind Ciprul (care are 14-15 zile libere). În 2026 sunt, în principiu, 17 zile libere legale în România,…Știați că se poate găti cu focul de la aragaz oprit? Idei neobișnuite recomandate pentru economisirea energiei
Odată cu scumpirile accentuate ale energiei, care au început în perioada 2021–2022, statele europene au fost nevoite să adopte rapid măsuri de eficiență energetică. Pe lângă recomandările obișnuite privind reducerea risipei, din partea oficialilor și…Trump ordonă retragerea SUA din zeci de organizaţii internaţionale, inclusiv agenții ONU
Președintele american Donald Trump a semnat miercuri un ordin executiv ce prevede retragerea Statelor Unite din 66 de organizații internaționale care „nu mai servesc interesele americane”, a anunţat Casa Albă într-un comunicat citat de Reuters. Casa…Donald Trump face planuri pentru a prelua industria petrolieră a Venezuelei și a calculat la ce preț va ajunge astfel țițeiul / Harta resurselor de petrol ale Venezuelei
Donald Trump și consilierii săi fac un plan pentru a domina industria petrolieră venezueleană în următorii ani, iar președintele Statelor Unite le-a spus consilierilor săi că eforturile sale ar putea contribui la scăderea prețului petrolului…„Sunt dezgustată să ating bancnotele!” „Euro? Mulțumim, noi voiam leva!”- Cozi, portofele duble și panică în prima zi în care pensionarii bulgari au primit pensia în euro
În cartierul Ovcha Kupel din Sofia, o femeie s-a oprit în fața reporterilor și le-a spus direct: „Sunt dezgustată să ating noile bancnote.”, scrie publicația 24Chasa. Alții nu s-au ferit să sublinieze că nu au…INTERVIU De ce doi dintre cei mai buni absolvenți de Medicină din România au ales să le fie greu în 2026: explică cum au luat Terapie Intensivă la rezidențiat, când mulți colegi ai lor au ales medicină de înfrumusețare
La recentul concurs de rezidențiat din noiembrie 2025, din primii 200 de rezidenți, în ordinea mediilor, 33 au ales cele două specialități care țin de medicina de înfrumusețare, doar unul a ales chirurgia generală și…Digi „rupe” tot în Spania. Nou record pentru compania românească
Digi a fost și în 2025 liderul incontestabil în atragerea clienților prin portabilitatea numerelor în Spania, pentru al cincilea an consecutiv. Operatorul român de telecomunicații, care pregătește listarea subsidiarei spaniole, și-a doborât propriul record la…Oamenii lui Putin se întrec în ironii la adresa Europei după amenințările recente ale lui Trump
Nu a contat prea mult că a fost ajunul Crăciunului ortodox rus. Kirill Dimitriev, trimisul special al lui Putin pentru investiții și cooperare economică, a profitat de ocazie pentru a batjocori Uniunea Europeană, după ce…O scenă politică atent regizată și un pariu de 45 de miliarde de euro, pentru votul crucial. Dar încă nu se știe dacă avionul spre țările Mercosur va decola
Țările UE urmează să ia vineri o decizie crucială cu privire la aprobarea controversatului acord cu Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, care se află în negociere de mai bine de un sfert de secol.miercuri 7 ianuarie