sâmbătă 30 august
Bilanțul atacului aerian de peste noapte asupra Ucrainei. Rușii au lansat 582 de drone și rachete
Rusia a lansat un atac aerian major împotriva regiunilor ucrainene în noaptea de vineri spre sâmbătă, ucigând o persoană și rănind aproximativ douăzeci în Zaporojie, potrivit autorităților locale, iar președintele Volodimir Zelenski a cerut Washingtonului…Două studii majore confirmă beneficiile unui medicament comun pentru inimă. Rămâne însă o incertitudine
Două ample studii clinice au demonstrat că un medicament vechi de zeci de ani rămâne util pentru pacienții care au suferit un infarct miocardic, chiar și în contextul tratamentelor moderne care pot preveni leziunile permanente…Cunoscut politician din Ucraina, executat în stradă, la Liov. Zelenski: „O crimă oribilă” / Atacatorul, îmbrăcat în livrator
Deputatul ucrainean Andrii Parubii, fost președinte al Parlamentului de la Kiev și care a jucat un rol important în Revoluția EuroMaidan, a fost împușcat mortal la Liov, astăzi, 30 august, transmite Kyiv Independent. Crima a…„Avem clienți care propun prețuri indecente, între zero și 15 euro pe tonă”. Un sector major din Franța a reușit o producție enormă, dar asta i-a creat probleme
Recolta de cartofi din Franța ar putea ajunge la „8,5 milioane de tone” în 2025, un „nivel fără precedent în ultimii zece ani”, ceea ce duce la scăderea prețurilor, a avertizat Uniunea Națională a Producătorilor…Pensii „îndestulătoare” pentru magistrați, condiție pentru a fi „cât mai incoruptibili cu putinţă” în carieră, spune ministrul Justiției
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, consideră că este important să existe o proporţie cât mai apropiată între salariul şi pensia magistraţilor, astfel încât ”să fie o persoană cât mai incoruptibilă cu putinţă” în timpul carierei. „Ministerul Justiţiei…O mașină a intrat într-un grup de oameni în Franța: „Din păcate, bilanțul este foarte grav”
Șoferul unei mașini a lovit „în mod deliberat” un grup de persoane în noaptea de vineri spre sâmbătă în centrul orașului Evreux, în urma unei altercații într-un bar, provocând moartea unei persoane și rănirea altor…Vladimir Putin se pregătește pentru o vizită „fără precedent”: „Cele două țări sunt pe aceeași poziție”
„Vom discuta cu siguranță despre perspectivele viitoare ale cooperării reciproc avantajoase și despre noi măsuri de intensificare a acesteia”, a declarat președintele rus, înainte să-și înceapă vizita.Un record care depășește practici de o mie de ani. Cum a reușit un croat să întreacă „sirenele” și nomazii mării Bajau
29 de minute și 3 secunde. Atât a reușit croatul Vitomir Maričić să-și țină respirația sub apă. A stabilit astfel un nou record mondial și a mai arătat ceva: capacitatea umană de a rezista sub apă…Caz de feminicid la Cluj: o femeie a fost ucisă de soțul de care voia să divorțeze. Bărbatul a fost apoi găsit mort, lângă barajul Tarnița
O femeie din comuna Măguri-Răcătău, județul Cluj, a fost ucisă vineri seară cu mai multe lovituri de cuțit în zona gâtului. Principalul suspect este soțul femeii, care a fugit imediat după crimă cu mașina spre…VIDEO „Instalații importante au fost lovite“. Noi atacuri ucrainene reușite peste noapte în Rusia
Armata ucraineană a anunțat sâmbătă că a lovit peste noapte rafinării de petrol rusești din Krasnodar și Syzran, Kievul continuând astfel campania sa din această vară de a ataca instalațiile de prelucrare și depozitare a…Explozia de la Amara: Autoritățile au anunțat când se pot întoarce acasă cei 270 de oameni evacuați. „Nu au fost identificate substanțe toxice”
Autoritățile au decis sâmbătă dimineața că locuitorii evacuaţi preventiv din Amara se pot întoarce în locuinţe, după explozia puternică de vineri. Măsurătorile făcute astăzi de experți arată valori normale, fără substanţe toxice care să pună…SuperLiga: Rapid a început foarte bine noul sezon, dar vrea să se mai întărească / „Suntem în negocieri şi cu străini”
Rapid a început ca din tun noul sezon de Superliga şi vrea să se mai întărească pentru a putea lupta pentru a-şi îndeplini obiectivele, scrie OrangeSport. La un punct în spatele liderului Universitatea Craiova, după…SuperLiga: Unirea Slobozia – U. Cluj se joacă sâmbătă. Specialista fazelor fixe n-a mai pierdut acasă din februarie
Meciul Unirea Slobozia – Universitatea Cluj din SuperLiga se va juca sâmbătă, 30 august de la ora 18.45, scrie lpf.ro. 28 februarie 2025, Unirea – Oțelul 0-1: a fost ultima înfrângere suferită de ialomițeni în…Se schimbă vremea. Cod galben de furtuni și vijelii în mai multe județe în acest weekend. HARTA zonelor vizate
Meteorologii au emis sâmbătă mai multe alerte cod galben de furtuni și vijelii, valabile până duminică seară pentru numeroase județe ale țării. În același timp, este în vigoare o alertă de caniculă pentru sudul țării,…VIDEO: Ucraina a distrus două poduri-cheie din Rusia cu drone de 600 de dolari. „Era clar că se întâmplă ceva acolo” / Detalii despre operațiune
Ucraina a anunțat că a distrus două poduri în Rusia folosind câteva drone ieftine pentru a lovi mine și muniție ascunse acolo de forțele ruse, scrie CNN. Armata ucraineană a spus că cele două poduri…Șeful Nvidia spune că AI va aduce „probabil” săptămâna de lucru de 4 zile, dar „vom fi mai ocupați decât acum”. Explicația oferită
CEO-ul corporației Nvidia, Jensen Huang, spune că lumea se află „la începutul revoluției AI”, iar adoptarea rapidă a inteligenței artificiale în toate industriile ar putea duce „probabil” la trecerea la săptămâna de lucru de patru…Imagini cu craterul de 50 de metri care s-a format în Amara după explozia puternică de vineri. Anunțul făcut de pompieri azi-dimineață
Un crater uriaș, de zeci de metri, s-a format în orașul Amara, din județul Ialomița, după ce o pungă cu gaze formată în subteran a fost atinsă în timp ce se făceau lucrări de foraj…„Nu ne putem imagina”. UE toarnă apă rece pe speranțele Rusiei privind „gâsca cu ouă de aur”
Șefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, a subliniat sâmbătă că nu se poate imagina restituirea activelor rusești sechestrate în interiorul blocului comunitar din cauza agresiunii asupra Ucrainei, cu excepția cazului în care Moscova…Spitalele care alocă mai mulți bani pentru salarii decât pentru tratarea pacienților vor fi sancționate. Toate măsurile din sănătate, adoptate de Guvern
Reorientarea pacienților din zona de spitalizare continuă către consultații la medicii de familie și medicii specialiști din policlinici, unde programul va fi prelungit, este unul dintre principalele obiective ale pachetului de măsuri în sănătate, adoptat…Șantierele din România – părăsite și de muncitorii locali, după asiatici
Construcțiile trec prin momente dificile. Acum s-a ajuns în situația riscantă ca, odată cu blocarea multor lucrări, în lipsa finanțărilor de la stat pe fondul măsurilor de austeritate luate de guvernanți sau a celor provenite…Bill Gates dezvăluie singura meserie pe care AI nu o va putea înlocui niciodată, nici măcar peste 100 de ani
Chiar dacă inteligența artificială transformă modul în care lucrăm, unele meserii rămân în continuare exclusiv oamenilor. Bill Gates, cofondatorul Microsoft și o voce importantă în domeniul tehnologiei, a vorbit despre profesia pe care nicio mașină…Kim Jong Un promite o viață frumoasă pentru familiile „martirilor” nord-coreeni: „Nu mi-au trimis nici măcar o scurtă scrisoare”
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a promis „o viață frumoasă” familiilor „martirilor” care au murit luptând pentru Rusia în războiul din Ucraina, a informat sâmbătă presa de stat a Phenianului, care a lăudat familiile îndoliate…Bărbatul din Otopeni acuzat că l-a ucis pe copilul iubitei sale și care s-a baricadat în casă a fost reținut / De ce a durat 13 ore intervenția poliției
Forțele speciale ale poliției au intrat vineri seară în apartamentul din Otopeni în care se baricadase bărbatul de 28 de ani acuzat că l-a omorât sâmbăta trecută pe copilul în vârstă de doi ani şi…Lovitură importantă pentru Trump: Justiția a decis că majoritatea taxelor vamale impuse de el sunt ilegale. Reacția președintelui american
O curte de apel din SUA a decis vineri, cu o majoritate de 7 la 4, că cea mai mare parte a tarifelor impuse de Donald Trump sunt ilegale, subminând utilizarea de către președintele republican…Weekend trending în București, 30-31 august – cinema sub stele, cel mai mare show aviatic, bucătărie străbună și „porcării”
Orașul e un pic altfel la final de august, fiind prins între nostalgia vacanțelor de vară și toamna care bate la ușă cu festivaluri, premiere, dar și agitație și străzi mai aglomerate. În ultimul weekend…Atac aerian „masiv” asupra unei regiuni ucrainene. Lovituri și explozii în două orașe
Rusia a lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă un atac „masiv” asupra regiunii ucrainene Dnipropetrovsk, unde Kievul a recunoscut pentru prima dată în această săptămână o incursiune a armatei ruse, transmite France Presse. „Au…FCSB a stabilit prețul pachetulului de 4 bilete la meciurile din Europa League. Cu ce echipe se întâlnește
La fel ca în sezonul precedent, FCSB va pune în vânzare pachete de bilete pentru meciurile pe care le va disputa pe teren propriu în faza principală din Europa League. Mihai Stoica a explicat de…Rusia e aici
Ideea că „noi să ne vedem de ale noastre și Putin ne va lăsa în pace” are un mare dezavantaj: e complet nepractică. Situația din Republica Moldova, care găzduiește alegeri parlamentare pe 28 septembrie, e…„Impactul va fi imediat”. Cum e afectat buzunarul fiecărui român pentru că firmele noastre vor plăti cele mai mari preţuri la energie din UE, explică un economist
Se vorbește mult despre creșterea facturii consumatorului casnic, dar există încă un risc, indirect dar mare, din cauza scumpirii electricităţii la firme, a constatat în cele mai recente cifre Iulian Lolea, macroeconomist. Un fenomen economic…Pachetul 2, modificare de ultimă oră: noile taxe și reformele statului au trecut de Guvern, dar fără una dintre părțile importante de tăieri / Luni, Guvernul își asumă răspunderea
Guvernul Bolojan a adoptat, vineri, cinci dintre cele șase proiecte de lege care fac parte din Pachetul 2 pentru echilibrarea bugetului. UPDATE: Guvernul îşi va asuma, luni, de la ora 19.00, răspunderea pe cel de-al…Pinacoteca București – Reabilitarea Palatului Dacia-România, peste 104 milioane lei
Lucrările de reabilitare a Palatului Dacia-România, care urmează să găzduiască Pinacoteca București, vor demara după desemnarea executantului, procedura de achiziție fiind în curs, și vor costa mai mult de 104 milioane lei, potrivit detaliilor oferite…Septembrie vine cu temperaturi mai ridicate decât cele specifice perioadei. Prognoza pe 4 săptămâni
Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit meteorologilor, luna septembrie va debuta cu temperaturi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, mai ales în sudul țării. Săptămâna 01.09.2025 –…vineri 29 august