sâmbătă 13 decembrie
VIDEO Efectul Recorder: Gestul pe care l-a făcut Tudor Chirilă riscând zeci de mii de euro pe sezon la Vocea României
Tudor Chirilă a avut un mesaj „codificat” la evenimentele din România, în mijlocul unei transmisii în direct a ProTV la care asistau peste un milion de oameni. Secvența s-a petrecut vineri în semifinala emisiunii „Vocea…Furie anticorupție și teama de un „scenariu românesc”. Cum au dărâmat protestele masive din Bulgaria, care au scos în stradă tinerii din generația Z, guvernul condus de doi grei ai politicii
În paralel cu românii, bulgarii poartă propria luptă cu ceea ce ei consideră a fi corupția la nivel înalt și au reușit joi să obțină demisia guvernului. Cele mai mari proteste din Bulgaria ultimului sfert…„Salutări de la băi!” Călătorie în stațiunile balneare, un univers rupt de lume, cândva fermecător
În România, aceste stațiuni s-au dezvoltat spectaculos după 1880, modelul orașelor termale franceze sau germane fiind importat aproape necritic. “Stațiunile balneare au reprezentat, mai ales începând cu secolul al XIX-lea, un laborator privilegiat al modernității,…Achiziția a 700 de autobuze electrice din China stârnește furie în Germania: „O glumă proastă”
Achiziția planificată de compania de căi ferate Deutsche Bahn a aproximativ 700 de autobuze electrice de la producătorul chinez BYD a stârnit furia Sindicatului Căilor Ferate și Transporturilor (EVG), care promite să conteste decizia în…Avertisment ignorat la Cotroceni. Ludovic Orban a dezvăluit sfatul pe care Nicușor Dan nu l-a luat în seamă
Fostul consilier prezidenţial Ludovic Orban a dezvăluit că l-a sfătuit pe Nicuşor Dan să nu se poziţioneze în campania pentru alegerile de la Bucureşti, dar, la două zile după ce a anunţat că nu se…Cutremur în România, într-o zonă atipică, la o adâncime de doar 5 kilometri
Cutremurul a avut loc sâmbătă, la ora 09:41, și s-a produs într-un județ din Transilvania, într-o zonă care nu este extrem de activă în activitate seismică, potrivit Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului.…Cum pot rachetele Flamingo paraliza producția-cheie de apărare aeriană a Rusiei. Vulnerabilități „semnificative”, dezvăluite într-un raport
Rachetele de croazieră produse în Ucraina ar putea afecta serios producția de apărare aeriană a Rusiei, permițând atacuri cu drone de lungă distanță din ce în ce mai eficiente împotriva altor ținte, potrivit unui raport…VIDEO Ratonul devenit viral după ce a fost găsit beat într-un magazin din SUA, suspectat și de alte infracțiuni / „Este a treia spargere pe care a comis-o”
Imaginile cu un raton care a pătruns într-un magazin de băuturi alcoolice din Virginia, SUA, în weekendul de Ziua Recunoștinței, au făcut înconjurul lumii. Acum, micul „panda gunoier” este suspectat de o serie mai amplă…INTERVIU „Este greu de închipuit cum e să fii luptător național și, trei decenii mai târziu, definit drept dușman al poporului” – despre un mare politician român PNȚ, aproape necunoscut astăzi
Profesorul Ioan Stanomir vorbește despre Ilie Lazăr ca despre unul din ultimii mari oameni politici ai secolului XX, încă relevant și astăzi. „Ceea ce ne îndeamnă acești oameni este să nu fim abjecți, să nu…Donald Trump apasă pedala pentru planul de pace. Întâlnire-cheie la Berlin pentru terminarea războiului din Ucraina
Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, și ginerele președintelui Donald Trump, Jared Kushner, se vor întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu liderii europeni la Berlin în acest weekend, a declarat un oficial american…Moș Crăciun ajunge la Târgul de Crăciun din Piața Constituției. Programul întâlnirilor cu cei mici
Moș Crăciun sosește la Târgul de Crăciun din Piața Constituției sâmbătă, la ora 17:00, informează Primăria Municipiului București (PMB). Vizitatorii târgului vor putea primi în dar, între 13 și 24 decembrie, o fotografie instant alături…Femeie din România, găsită de polițiști după 17 ani de când a fost dată dispărută / Unde a fost în tot acest timp
Femeia din Piata Neamț a dispărut în anul 2009, pe când fiica ei avea doar 14 ani. De atunci, poliţiştii au derulat verificări în toată ţara, precum şi în mai multe state din Uniunea Europeană.…Scandal la vârful MAGA. Tucker Carlson, atac virulent la conducerea SUA. „Oameni proști și total lipsiți de creativitate”
Comentatorul conservator Tucker Carlson, apropiat al preşedintelui SUA Donald Trump, a criticat dur un susținător al liderului de la Casa Albă, FBI-ul și „oamenii neimpresionanți, proști și total lipsiți de creativitate” care conduc națiunea, scrie…Amintirile unei scriitoare deportate în Siberia când avea 7 ani: „Am fost urcați în mașină fără să avem dreptul să luăm nimic din casă”
„Am vrut neapărat să știe toți, mai ales tineretul. Să afle adevărul, cum a fost regimul stalinist – satanist”, spune, ca un oftat după un efort mare, scriitoarea Margareta Spînu Cemîrtan, care și-a povestit viața…Opinia americanilor despre scandalul sexual Epstein, în care e menționat și Donald Trump
Majoritatea americanilor cred că administraţia Trump muşamalizează informaţii despre Jeffrey Epstein, inclusiv despre moartea sa din 2019 şi legăturile lui cu persoane bogate şi influente, arată un sondaj Reuters/Ipsos, citat de News.ro. Jeffrey Epstein, infractorul…Febra copiilor are multe cauze, nu doar răcelile. Ghid pentru părinți și semne ce impun control medical
Un copil face febră „din senin”, fără alte simptome – tuse sau nas înfundat. Altul care, după ce pare complet refăcut după o viroză, face iar febră la câteva săptămâni, repetând același tipar. Un preșcolar…Încă ești în căutarea unui cadou de Crăciun? Acest dispozitiv de traducere este alegerea perfectă
Cele mai inspirate cadouri sunt cele care oferă soluții la probleme pe care oamenii nici nu știau că le pot rezolva. Gândește-te la acel cuplu de pensionari care, de zeci de ani, își tot repetă:…De unde are Recorder banii. Cum a urcat Lia Savonea
Așa arată veniturile Recorder pe ultimii ani: Din cele „câteva sute de demonstranți din toată țara”, cum spun Realitatea Plus sau România TV, primele două mii au fost la București. Din „cei câțiva donatori ai…ULTIMA ORĂ FOTO Imagini-spion cu viitorul model Dacia C-Neo dezvăluie și mai bine forma caroseriei
Un nou set de imagini surprinse în trafic cu viitorul model compact al mărcii Dacia, pe care îl va lansa în 2026, ne dezvăluie foarte clar proporțiile acestuia și liniile caroseriei. Citește mai mult pe…Alertă la Spitalul de Copii din Iași din cauza unei bacterii periculoase. Măsurile anunțate în timpul nopții
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, că au fost sistate internările la Spitalul Clinic de Urgenţǎ pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi şi că vor fi preluate doar urgenţele,…FOTO Kim Jong-un, recunoaștere rară despre trupele nord-coreene trimise în Rusia. Misiunea despre care spune că soldații săi „au reușit un miracol”
Coreea de Nord a trimis mii de soldați pentru a sprijini invazia Rusiei în Ucraina. În timpul unei ceremonii de la Phenian, organizată cu ocazia revenirii lor din război, Kim Jong Un a spus că…„De unde să dau eu 20.000 EUR TVA retroactiv?”. Robert și-a deschis un magazin de haine, dar nu i-a mai mers. Acum are probleme cu ANAF
Încă un caz în care un patron român s-a pomenit că ANAF îi cere zeci de mii de euro TVA retroactiv, pentru vânzări pe care le-a făcut pe mai mulți ani: Robert, care se prezintă…O voce cu greutate din AUR admite că sunt probleme în justiție. „Acum asistăm la o luptă între partidele coaliției” / Ce spune despre Kovesi și Macovei
„De fapt, asta ar trebui să fie principala preocupare pentru magistrați, pentru oameni politici și pentru jurnaliști: de ce cetățeanul obișnuit, care nu merge nici pe culoarul de condamnare politică, nici pe cel spre prescripție, nu simte că justiția îi face dreptate?”Un fenomen meteo afectează drumurile din peste zece județe. Recomandări pentru șoferi
Meteorologii anunţă cod galben de ceaţă în mai multe judeţe ale ţării. Polițiștii fac apel ca șoferii și pietonii să circule cu prudență, în contextul fenomenului meteo. Administrația Națională de Meteorologie anunță, că până la…„Noaptea ca hoţii”, varianta Bratislava. Deputaţii slovaci s-au certat violent în timp ce parlamentul a revizuit legislaţia referitoare la informatori şi martori. „Un masacru al statului de drept”
Parlamentul slovac a adoptat o lege referitoare la denunţători şi martori-cheie, despre care opoziţia a avertizat că ameninţă statul de drept, ceea ce a dus la schimburi de replici furioase şi chiar încăierări între politicieni,…INTERVIU Proiectul de lege care a înfuriat prosumatorii: „Există riscul ca echipamentele să fie scoase din funcțiune direct din China, fără ca cineva să poată interveni”
Un proiect de lege semnat de 25 de parlamentari PNL și PSD propune introducerea unor reguli de securitate cibernetică pentru accesul la rețea al producătorilor de energie regenerabilă. Inițiativa a stârnit proteste din partea prosumatorilor,…Victor Ponta, reacție după protestele legate de mărturiile din filmul Recorder
„Dacă tot nu sunt în stare să dea poporului pâine – au repornit Circul!”, a reacționat fostul premier Victor Ponta, în prezent deputat, după dezvăluirile din documentarul Recorder despre starea justiției din țara noastră și…REPORTAJ Ce spun oamenii care așteaptă sentințe la Curtea de Apel București, după dezvăluirile Recorder. Avocată: „Am avut dosare care au trecut prin mâna a 11 judecători” / Reclamant: „De șapte ani trăiesc corupția pe pielea mea”
Curtea de Apel București a fost efectiv zguduită de dezvăluirile Recorder și mai apoi de conferința „extraordinară”, unde o judecătoare a spus că tot ce apare în documentar este adevărat. HotNews a vorbit cu oamenii…Procurorul-șef al CPI, condamnat la 15 ani de închisoare de justiția din Rusia. Opt judecători ai Curții au primit și ei pedepse
Justiția rusă i-a condamnat vineri în lipsă pe procurorul-șef și opt judecători ai Curții Penale Internaționale (CPI) la pedepse cu închisoarea, în special pentru emiterea de „mandate de arestare ilegale” împotriva unor oficiali ruși, inclusiv…vineri 12 decembrie