marți 9 decembrie
VIDEO Donald Trump lansează un atac frontal la adresa Europei după publicarea noii strategii de securitate a SUA: „Un grup de națiuni aflate în descompunere”, în care unele țări „nu vor mai fi viabile”
Președintele american Donald Trump a descris Europa ca un grup de națiuni „în descompunere”, conduse de oameni „slabi”, într-un interviu acordat publicației Politico în care a criticat aliații tradiționali ai SUA pentru eșecul de a…Procurorii români au nevoie de acordul Emiratelor Arabe pentru a-l cerceta pe Horațiu Potra în dosarul în care este acuzat că a spălat banii câștigați cu mercenarii în Congo
Parchetul General cere Ministerului Justiţiei să solicite autorităţilor din Emiratele Arabe Unite consimţământul pentru urmărirea penală a lui Horațiu Potra în dosarul în care acesta este acuzat de infracțiuni economice grave. Procedura este una obligatorie,…Miliardarul Andrej Babis, numit în funcția de prim-ministru al Cehiei. Un critic al UE, acesta a promis reducerea ajutorului oferit Ucrainei
Babis a criticat în repetate rânduri instituțiile UE, a promis să respingă politicile în materie de migrație și mediu și s-a angajat să reducă ajutorul militar acordat Ucrainei din bugetul național, în vreme ce ar…Femeile din Brașov au acces la primul și singurul spital din afara Capitalei acreditat internațional în îngrijirea sănătății sânului
Femeile din Brașov și din întreaga regiune au acum acces local la standarde internaționale de îngrijire pentru afecțiunile mamare oncologice. Spitalul REGINA MARIA Brașov a obținut acreditarea Surgical Review Corporation (SRC) pentru Centrul de Excelență…Peste jumătate dintre copiii mamelor sub 15 ani din România nu au paternitatea recunoscută – raport Salvați Copiii
Peste 6.000 de tinere din România cu vârsta sub 18 ani au devenit, în 2024, mame. 586 dintre ele nu aveau încă 15 ani, arată un raport al Organizației Salvați Copiii. Cu cât este mai…FOTO Cum îi ironizează tinerii din USR pe cei care o critică pe ministra Mediului: „Top 5 dezastre pe care le-a cauzat Diana Buzoianu”
Ironiile vin după ce ministra Mediului de la USR, Diana Buzoianu, a fost chemată luni în Parlament pentru a da explicații pentru criza apei din Prahova. Momentul s-a transformat într-o scenă în care parlamentarii opoziției…Copilul a avut varicelă? Boala trece, dar virusul rămâne și se poate reactiva. Ce trebuie să știe părinții
Varicela, percepută adesea ca o boală minoră a copilăriei, are potențial de evoluții severe. Deși mulți părinți sunt de părere că „mai bine o face acum, în copilărie, decât mai târziu”, specialiștii atrag atenția că…Un om de afaceri român preia publicația olandeză și conferința The Next Web de la grupul britanic Financial Times
Un om de afaceri din România anunță, pentru comunitatea antreprenorială StartupCafe.ro, că preia publicația olandeză The Next Web și conferința anuală cu același nume, de la grupul media britanic Financial Times. Alexandru Stan ar urma…Cea mai spectaculoasă lansare a anului: Hisense aduce în România cel mai mare televizor RGB MiniLED din lume
Modelul de 116 inch, o premieră globală în producția de masă, redefinește experiența vizuală prin tehnologia autentică RGB MiniLED. Există momente în tehnologie în care nu mai vorbim doar despre evoluție, ci despre inovație. Exact…Avertisment: strategia de securitate a SUA „împărtășește viziunea Rusiei lui Putin” și „stabilește cursul unei rupturi cu Europa”
Noua strategie de securitate națională a SUA este un semnal de alarmă pentru Europa și stabilește cursul către o ruptură de care mulți europeni se temeau, dar erau reticenți să o recunoască, spune board-ul editorial…Google a anunțat când va lansa primii ochelari „smart” cu inteligență artificială
Google a spus că în 2026 va lansa primii săi ochelari smart cu AI. Userii vor putea da comenzi vocale asistentului Gemini, iar în lentile va fi integrat un afișaj digital. Google a lansat în…Motivul pentru care ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, și-a anulat în ultimul moment vizita în România
Boris Pistorius nu a mai venit marți în România din motive de sănătate, a transmis, marți, Guvernul României, după ce vizita ministrului german al Apărării a fost anulată. Presa germană a relatat că oficialul nu…VIDEO Grindeanu, după ședința PSD: „Intrăm într-o perioadă de analiză a participării noastre la guvernare” / Deciziile luate de social-democrați după scorul obținut la alegeri
Conducerea PSD s-a reunit marți într-o ședință pentru a analiza rezultatele obținute de partid la alegerile locale parțiale de duminică. În București, candidatul PSD, Daniel Băluță, s-a clasat pe locul 3, fiind întrecut de Anca…Eșec în instanță pentru Călin Georgescu. Procesul pentru propagandă legionară poate începe. Ce a declarat fostul candidat la prezidențiale
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a mers marți dimineața la Judecătoria Sectorului 1, unde se așteapta ca instanța să decidă dacă i se va prelungi măsura controlului judiciar cu încă 60 de zile,…De la tratamente la prevenție: rolul farmaciilor moderne în protejarea sănătății digestive
Sărbătorile de iarnă vin cu bucuria reuniunilor în familie și a revederii cu prietenii dragi, dar și cu un veritabil test de rezistență pentru sistemul digestiv, devenit deja clasic. Pentru mulți dintre noi, zilele dintre…„Mi-a zis că mă omoară. Mi-a dat un pumn în gură și doi în spate. Am căzut de pe aparat, nu mai puteam să respir”. GOLAZO.ro are noi mărturii cutremurătoare ale unei gimnaste care a lucrat cu Camelia Voinea
„Cazul Camelia Voinea” continuă să aducă la lumină alte drame trăite de gimnastele care au lucrat cu aceasta. Noile dezvăluiri sunt făcute de o gimnastă care s-a accidentat grav la un antrenament condus de Camelia Voinea,…Stația Spațială Internațională a rămas fără „locuri de parcare” pentru prima oară în istoria sa
Devine aglomerat pe orbita joasă a Pământului, cu un număr record de nave spațiale andocate la Stația Spațială Internațională (ISS), în timp ce un total de 10 astronauți au ocupat laboratorul orbital, relatează Gizmodo. NASA…O terapie de ultimă generație, cu radionuclizi, este disponibilă la Anadolu, pentru pacienți români care au cancer. Prof. dr. Kezban Berberoğlu: „Este o nouă generație de tratament, care lovește «ținta» cu precizie de lunetist”
Terapia cu radionuclizi este parte a unor tratamente de nouă generație împotriva cancerului. Acest tip de tratament are o eficiență extrem de ridicată în cancerul de prostată, în tumori endocrine, ale tractului intestinal și pancreasului…Bucătarii care pregătesc în fiecare an un meniu secret pentru unii dintre cei mai importanți oameni din lume dezvăluie detalii de anul acesta
Într-o bucătărie aglomerată de la Primăria din Stockholm, bucătarii s-au adunat pentru a pregăti o cină elaborată, cu un meniu secret – și cu o notă de familie – pentru oamenii de știință și membrii…INTERVIU VIDEO Exploatarea gazelor de la Marea Neagră și sistemul bancar sunt domeniile de interes pentru investitorii români în următorii ani
Temele care vor continua să fie de interes în următorii ani pentru investitori, inclusiv din perspectiva fondurilor de investiții, sunt legate de energie: exploatarea gazelor din Marea Neagră (Neptun Deep), în primă fază pentru Petrom…Ce a răspuns Nicușor Dan când a fost întrebat de „Le Monde” dacă se teme că „SUA vor trăda Europa”, așa cum a spus Macron
Emmanuel Macron și-a avertizat partenerii europeni că SUA ar putea să-și trădeze aliații în negocierile cu Rusia pe tema Ucrainei, potrivit unei dezvăluiri Der Spiegel. În interviul acordat Le Monde, președintele României Nicușor Dan a…Dacia deschide în România comenzile pentru noile modele Sandero. Cât costă cea mai vândută mașină din Europa
La două luni după prezentarea lor oficială la Paris, Dacia deschide comenzile în România pentru noile modele Sandero și Sandero Stepway. Dacia Sandero a fost cea mai vândută mașină din Europa în 2024. Livrările în…Noul film Avatar 3 a fost rezultatul unei întrebări de două miliarde de dolari, spune James Cameron: „Am întâmpinat destulă rezistență”
James Cameron a dezvăluit că s-a confruntat cu rezistență din partea șefilor de studio atunci când a decis să extindă numărul de filme care să continue „Avatar” de la trei lungmetraje la patru. După succesul…România care se conectează online: internetul crește cel mai repede în familiile formate din oameni singuri
Dacă te uiți la cifre, pare că am rezolvat problema internetului. În 2025, 89,1% dintre gospodăriile din România au internet acasă. Aproape 9 din 10. Iar dintre românii între 16 și 74 de ani, 95,1%…Jared Kushner, ginerele lui Trump, apare brusc în disputa Netflix și Paramount pentru Warner. Legătura cu fondurile suverane din Orientul Mijlociu
Povestea tranzacției convenită între Netflix și Warner Bros Discovery (WBD) se complică. Jared Kushner a reapărut discret ca actor principal într-una dintre cele mai mari lupte pentru preluare din Hollywoodul modern, scrie revista Fortune. Oferta…11 avioane militare ale Rusiei și Chinei au intrat în zona de apărare aeriană a Coreei de Sud fără notificare
Armata sud-coreeană a anunțat că a desfășurat avioane de vânătoare ale Forțelor Aeriene „pentru a ne pregăti pentru orice situații neprevăzute”, scrie cotidianul sud-coreean Chosun. 11 avioane militare chineze și ruse au intrat în spațiul…Cum o soluție românească poate fi cheia pentru implemetarea Portofelului european pentru identitate digitală (EUDIW) în România
Cât de des ai fost pus să demonstrezi ceva evident despre tine? Că ai peste 18 ani. Că ești student. Că ai permis de conducere. Că diploma ta e reală. Că ai drept de muncă…Cum spune Traian Băsescu că a fost AUR pus la punct
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat la Digi 24 că numărul de voturi obținute de candidata susținută de AUR la alegerile pentru Primăria Capitalei, Anca Alexandrescu, arată unde se clasează partidul condus de George Simion…Culisele întâlnirii PSD care a pregătit ședința oficială de astăzi, în care se va discuta atitudinea față de Guvernul Bolojan. „Ar fi o situație incertă, nici călare, nici pe jos”
Biroul Permanent Naţional al PSD are ședință marți de dimineață. În pregătire, Sorin Grindeanu, președintele partidului, și Claudiu Manda, secretar general, s-au întâlnit cu parlamentari, după alegerile locale pe fondul creșterii conversațiilor din partid legate…Jumbo – mesaj rar privind România: Pinguinii care sar primii în apă sunt mâncați de balene. Lăcomia poate avea consecințe costisitoare
Majorarea TVA în România a afectat profitul Jumbo și va fi transferată în prețuri în cele din urmă, anunță președintele retailerului grec de jucării, care precizează că grupul și-ar putea încetini expansiunea pe piața românească,…Industria din Top 5 exporturi românești care se stinge discret
România are o industrie care varsă aproape 10 miliarde de lei pe an la bugetul statului, exportă de două ori mai mult decât importă, ține orașe întregi în viață, și totuși își pierde rapid angajații.…Nicușor Dan, despre votanții AUR, în presa franceză: „Nu sunt nici extremiști, nici pro-ruși. Vor o schimbare, oricare ar fi ea. Cum putem să le recâștigăm încrederea?” / Unde s-a bazat România pe serviciile franceze
Noi critici la activitatea DNA, promisiuni pentru transparentizarea a ceea ce a aflat statul despre influența Rusiei în România și raportarea românilor la corupție sunt temele atinse într-un interviu oferit în Franța de președintele Nicușor…Factura falimentelor City și Euroins a ajuns la 800 de milioane de euro și numărătoarea continuă. Unde a fost „promovat” de Ciolacu unul dintre șefii ASF din perioada acestor falimente
Zeci de mii de păgubiți – oameni, firme și instituții – încă mai așteaptă să-și primească banii datorați de City Insurance și Euroins, foștii lideri RCA intrați în faliment, în timp ce Fondul de garantare…Zeci de răniți după un cutremur cu magnitudinea de 7,5 care a lovit nordul Japoniei
Cel puțin 30 de persoane au fost rănite luni noaptea, după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,5 a lovit nord-estul Japoniei, forțând mii de oameni să-și evacueze locuințele. Cutremurul s-a produs la ora 23:15…INTERVIU „Bolojan și-a consolidat puterea în partid și guvern după alegerile din București, dar are o mare problemă în coaliție” / Ce mișcare a PSD anticipează doi tineri politologi: „Bolojan se va opune cu toate puterile”
Ce poate urma pentru coaliția de guvernare după alegerile din Capitală, cu doi mari pierzători – PSD și USR? Cel mai probabil, aceeași instabilitate, cu PSD, care va continua jocul dublu și va amenința cu…INTERACTIV Cât de mult au greșit sondajele, din nou, la alegerile din București. Ce a făcut Italia după o situație asemănătoare / Exemple din alte țări europene
Din 18 mari sondaje de opinie centralizate de HotNews înaintea alegerilor pentru Primăria Capitalei, niciunul nu a reușit să îl dea pe câștigător, liberalul Ciprian Ciucu, măcar la un scor apropiat de cel obținut în…Japonia toarnă apă rece pe o cerință venită de la Bruxelles privind finanțarea Ucrainei
Bruxellesul dorește ca aliații săi internaționali să urmeze strategia UE de finanțare a apărării Kievului. Dar există două obiecții majore, cea mai nouă dintre acestea venind acum de la Tokyo. Japonia a respins oferta Uniunii…Brigitte Macron, în centrul unui scandal: a fost filmată când jignește activistele feministe la spectacolul unui comediant acuzat de viol
Feministele și-au exprimat indignarea, luni, după ce au circulat imagini în care prima doamnă a Franței, Brigitte Macron, folosește o insultă la adresa activistelor care au perturbat spectacolul unui comediant care fusese acuzat cândva de…luni 8 decembrie